Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a ofilit energia verde

Publicat in Curierul, joi 24 martie 2011 ·

Giganţi energetici vor să profite de potenţialul României, în special de cel eolian

Investitorii din domeniu vorbesc de posibile investiţii de 5 mld. euro în următorii 3 ani

Legislaţia învechită, dar şi problemele de ordin tehnic ţin însă pe loc proiectele

În ultimii ani, fructificarea potenţialului energetic din domeniul surselor regenerabile a creat o adevărată isterie în rândul investitorilor şi specialiştilor din domeniu. Cei din urmă chiar au catalogat România drept un adevărat "El Dorado" al energiei eoliene, iar zona litorală a Dobrogei, o mină de aur pentru cei care vor să-şi instaleze capacităţile de producţie la malul Mării Negre. Companii mari energetice au demarat proiecte de anvergură în acest domeniu, printre care CEZ, Iberdrola, Enel, dar şi altele, în graba de a prinde cele mai bune arii de dezvoltare a parcurilor eoliene. Au urmat alţii care au anunţat proiecte mari pentru generarea de energie din biomasă. Însă în toată graba lor şi-au dat seama că, pe lângă problemele de ordin tehnic pe care le au, cum ar fi capacitatea reţelei naţionale de distribuţie a energiei electrice de a prelua surplusul de energie generat, că nu au niciun cadru legislativ adecvat în care să-şi dezvolte investiţiile.

Acum investitorii, cu precădere cei străini, deoarece aceştia au capital de a dezvolta asemenea proiecte, acuză legislaţia neprietenoasă şi impredictibilă, motiv pentru care cei care vor să intre nu o fac. "Conform estimărilor Consiliului Investitorilor Străini (CIS), cu reglementările şi legislaţia potrivite, România ar putea atrage investiţii de peste 5 miliarde de euro în următorii trei ani, doar pentru energia eoliană. Condiţiile geografice şi fizice conferă României un potenţial excelent, iar dezvoltarea de capacităţi eoliene poate fi impresionantă", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Frank Hajdinjak, membru al CI

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vagoane ale unui tren de călători, deraiate la intrare în Atârnaţi

Mediafax acum 18 minute
CFR SA anunţă că traficul feroviar este oprit pe relaţia Roşiori - Atârnaţi, firul II, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea trenului IR 1596. Trenul 1596, care circulă în relaţia Craiova - Bucureşti Nord, a plecat din staţia Roşiori la

UPDATE - Iohannis a convocat CSAT, joia viitoare / Printre temele discutate este şi cel privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca joia viitoare o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi probabil va fi discutat şi subiectul privind o decizie a României dacă să acorde sau nu un sistem militar Patriot către Ucr

Femeie salvată din Dâmbovița de doi polițiști de la Rutieră și un luptător SIAS. Detalii despre intervenția urgentă din București

Ziare.com acum 38 minute
Brigada Rutieră București a anunțat că doi polițiști aflaţi în timpul serviciului şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat marţi, 11 iunie, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 13.40, p

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Iohannis, întrebat dacă Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9: Nu, nu s-a discutat despre nicio excludere şi nici nu se va discuta. Este o informaţie de tip fake news

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, despre faptul că presa internaţională speculează că Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9 din cauza că nu a fost de acord cu deciziile luate de statele partenere, că este „o informaţie de ti

Este oficial Nicolae Ciucă anunță că PNL va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 45 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 52 minute
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

VIDEO EURO 2024: Susținere impresionantă pentru tricolori la primul antrenament în Germania

HotNews acum 56 minute
Naționala de fotbal a României a ajuns luni seară în Germania, iar marți tricolorii au efectuat deja primul antrenament, în fața unui public numeros. Suporteri romani pe Arena NationalaFoto: HotNews / Dan Popescu >> FRF prezintă adversarele României

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Voi depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă pentru modul defectuos de organizare a alegerilor locale şi europarlamentare şi instigare la fals

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, anunţă, într-o postare pe Facebook, că va depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă ”pentru modul defe

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°