Mesajul a fost trimis. Multumesc!

600 de bătrâni s-au "luptat" pentru un loc la azil

Publicat in Vocea Brailei, joi 24 martie 2011 ·

* în 2010, numai 200 de vârstnici au reuşit să se interneze într-unul din cele trei cămine din municipiu * bătrânii aşteaptă luni de zile până se eliberează un loc la azil

Nu mai puţin de 600 de vârstnici brăileni au făcut cerere, în cursul anului 2010, pentru a obţine un loc într-unul din cele trei cămine pentru bătrâni din municipiu.

Numai 200 dintre ei au reuşit să primescă aprobare pentru a fi internaţi în cămin. Situaţia a fost dezbătută miercuri, în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice. După cum a precizat directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, Nicoleta Oancea, alte 200 de cereri au fost respinse deoarece persoanele în cauză nu îndeplineau condiţiile de internare prevăzute de lege. Iar alte 200 de cereri au fost respinse din lipsă de locuri. "În municipiul Brăila există numeroase cerinţe privind acordarea de servicii comunitare pentru persoane vârstnice, acest fapt fiind condiţionat de alterarea stării de sănătate a vârstnicilor, dar şi de neglijarea acestora de către susţinătorii legali din diverse motive şi din dorinţa acestora de reintegrare în societate şi în special pentru prevenirea marginalizării sociale", a arătat Nicoleta Oancea. Căminul pentru persoane vârstnice "Sf Nicolae" are o capacitate de 90 de locuri, din care 88 ocupate, Căminul "Sf. Apostol Petru şi Pavel" are 103 locuri, din care 98 ocupate, iar cel de la Lacu Sărat are 142 de locuri, cu 140 ocupate, potrivit datelor furnizate de către Andrei Novac, preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor Brăila. "Gradul de ocupare a căminelor este foarte mare şi cererile sunt numeroase. Lupta pentru ocuparea unui loc în cămine este foarte mare, vârstnicii aşteaptă luni de zile pentru eliberarea unui loc", a spus Andrei Novac. Atât reprezentanţii organizaţiilor de pensionari cât şi autorităţile locale au fost de acord că trebu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un bloc din Timişoara/ 16 oameni evacuaţi, printre care o fată de 8 ani

News.ro acum 46 minute
Un incendiu a izbucnit, luni, la etajul întâi al unui bloc de locuinţe din Timişoara. 16 oameni, printre care o fată de 8 ani, au fost evacuaţi, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 d

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 32 minute
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum 46 minute
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Marea Britanie îl numeşte pe Michael Ellam pentru a conduce restabilirea relaţiilor cu UE

News.ro acum o ora
Marea Britanie l-a numit luni pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile la nivel oficial cu Uniunea Europeană şi în forumurile internaţionale, în timp ce ţara îşi propune să reseteze relaţiile cu blocul celor 27 şi să asigure legături mai strâns

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum o ora
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 2 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum 56 minute
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°