Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocat de Capitală Cu ce avere a plecat judecătorul Drăguinea din magistratură (document)

Publicat in Ziua Constanta, joi 24 martie 2011 ·

Semnat şi parafat: Doina Drăguinea, fostul preşedinte al Tribunalului Constanţa devenit primul judecător exclus din magistratură din judeţ, a îngroşat rândurile avocaţilor din Baroul Bucureşti. Cu intenţiile anunţate încă din toamna anului trecut, ex-judecătorul a devenit avocat cu acte-n regulă la începutul acestui an. Decizia de intrare în Baroul Bucureşti a fostului preşedinte de tribunal poartă numărul 143 şi a fost semnată de conducerea instituţiei pe data de 27 ianuarie.

Data efectivă la care Doina Drăguinea a schimbat roba de judecător pe cea de avocat este 1 februarie 2011, Drăguinea având la acest moment cabinet individual de avocatură. Potrivit ultimei declaraţii de avere a fostului preşedinte afişată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta deţinea în iulie 2009 (cu aproximativ un an înainte de a fi exclusă din magistratură) un apartament de 43 de metri pătraţi în Constanţa dobândit în 2001 în baza unui contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, preşedintele de instanţă de la acea dată deţinea un autoturism Volkswagen Passat fabricat în 2008, pe care îl cumpărase, iar pe data de 8 mai 2009 vânduse o Dacia Logan, în schimbul căreia primise suma de 4.000 de euro. Fără bijuterii, active financiare, plasamente sau investiţii, magistratul de atunci notase o datorie de 15.000 de euro la Banca Italo-Română, fiind vorba despre un credit dobândit în 2008 şi scadent în septembrie 2013. Doina Drăguinea realizase un venit anual de 100.351 de lei, bani încasaţi de la Tribunalul Constanţa, reprezentând salarii şi drepturi salariale restante. În cursul anului trecut, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis excluderea din profesie a Doinei Drăguinea, la acea dată preşedinte delegat al Tribunalului Constanţa. Hotărârea a fost luată după ce CSM a găsit-o vinovată pe Drăguinea de grave abat

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 3 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°