Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diplome de excelenţă prichindeilor de la Grădiniţa Voinicel

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 24 martie 2011 ·

Cei peste 250 de preşcolari de la Grădiniţa Voinicel din Reghin, condusă de directoarea Sorina Sav, au sărbătorit în cursul acestei săptămâni Ziua Internaţională a Apei, zilnic în locuri diferite şi prin mai multe forme de exprimare.

La începutul săptămânii preşcolarii reghineni au efectuat o vizită la Uzina de Apă din Reghin, unde au putut învăţa despre poluatorii apelor, despre soluţiile de economisire a apei şi nu în ultimul rând despre fluxul tehnologic de transformare a apei potabile. “Anul acesta nu am mai scos copiii în aer liber la acţiuni de ecologizare pe malul râului Mureş, dar am realizat cu ei altfel de acţiuni creative în acest an. Copiii au putut vedea puse în practică toate cunoştiinţele pe care le aveau despre apă şi cum putem transforma încet dar sigur planeta într-un viitor verde dacă respectăm natura de la vârste fragede”, a declarat directoarea Sorina Sav.

Marţi, preşcolarii împreună cu elevii de la Grupul Şcolar “Petru Maior” şi-au demonstrat cunoştinţele într-o competiţie pe teme legate de importanţa apei în viaţa de zi cu zi. Cei mai bine informaţi copii au fost recompensaţi cu diplome de excelenţă pentru merite deosebite în păstrarea mediului curat, de câtre Rus Dan Dorul, managerul de sucursală Aquaserv Reghin şi şeful sectorului de apă pe Reghin, Cioba Dorel.

Miercuri la sediul grădiniţei a avut loc o comisie metodică a educatoarelor unde copiii au transmis un mesaj către populaţia Reghinului: “Păstraţi apele sănătoase pentru a trăi sănătos!“

Educatoarea Ajtai Cora de la grădiniţa Voinicel a fost prezentă la comisia metodică de bune practici organizată ieri, la Grupul Şcolar “Ioan Bojor” din Reghin. Echipele preşcolarilor implicate în acţiunile dedicate aniversării mondiale a apei, au fost coordonate de directorul grădiniţei, Sorina Sav şi de educatoarele: Hermina Gliga, Henteş Cristina, Ajtai Cora, Haghimaş Cri

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a ratat Premiul Nobel pentru Pace. A fost premiată Maria Corina Machado, din Venezuela

Ziua Constanta acum 47 minute
Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat liderul Opoziției din Venezuela, María Corina Machado. Maria Corina Machado, din Venezuela, a câştigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agenţiilor d

Tensiuni la Congresul UDMR, pe tema imnului Ținutului Secuiesc

Ziua Constanta acum o ora
Congresul UDMR de la Cluj Napoca generează tensiuni politice, din cauza deciziei liderilor UDMR de a promova imnul Ținutului Secuiesc, deși au invitat lideri politici ai tuturor partidelor de guvernare, inclusiv premierul Ilie Bolojan este în sală.

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 3 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

🚨 Din verde în galben. Cod de vânt puternic emis de meteorologi. ANM, precizări pentru Gândul: „Un front rece traversează rapid țara”

Gandul acum o ora
12:07 COD GALBEN - intensificări ale vântului Administrația Națională de Meteorologie a emis un COD GALBEN – intensificări ale vântului – pentru mai multe județe. Interval de valabilitate: 11 octombrie, ora 5 – 11 octombrie, ora 23 Fenomene vizate:

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 2 ore
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

Un bărbat a turnat benzină pe el și pe mașină într-o stație de carburanți din Timișoara

Mediafax acum 31 minute
Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unei stații de alimentare situate pe bulevardul Republicii, o persoană ar fi turnat carburant, atât pe autoturism, cât și pe aceasta. Situația a fost o

Toto Dumitrescu, despre fuga de la locul accidentului: „A fost un gest lipsit de moralitate”

Mediafax acum 2 ore
Dumitrescu susține că gestul său, de a pleca de la locul accidentului, a fost „un gest lipsit de moralitate”. Vezi galeria foto 7 poze De asemenea, el afirmă că nu consumase droguri înainte de producerea accidentului, ci doar după impact. Duminică,

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 12 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Video LIVE TEXT Ilie Bolojan, la Congresul UDMR: „Partidul a fost și rămâne o punte între România și Ungaria”

Adevarul acum 50 minute
Premierul Ilie Bolojan se află vineri, 10 octombrie, la cel de-al 17-lea Congres al UDMR, organizat în Cluj-Napoca. La eveniment participă și premierul Ungariei, Viktor Orban, iar președintele Nicușor Dan a refuzat să mai vină, deși inițial confirma

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

13°
vin.

10°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°