N-au decât să învețe în școlile românești limba maternă, adică maghiara! E problema lor. Eu una știu, că aflându-ma la Corund n-am mai cumpărat oale și vase din lut pentru că nu înțelegeam o boabă din ce-mi spuneau vânzătorii. Am întrebat dacă o ie pe care aș fi vrut sincer s-o cumpăr, intră la apă. Tânărul meșteșugar a rămas împietrit, cu ochii beliți în zare încercând din răsputeri să înțeleagă ce-am vrut să spun cu apa. Nu mi-a părut rău că n-am cumpărat nimic, deși oferta era extrem de variată: oale, ulcele, pleduri, costume populare, jucării din lemn și teancuri întregi de coli pe care era tipărită harta Ungariei cu Transilvania alipită. Hârtia era de cea mai bună calitate, policromia la fel, dimensiunea impresionantă. Am plecat și mi-am luat strachini de la Horezu.
Sătămâna trecută am căutat, accesând toate cunoștințele, un pictor care să aibă experiență în pictatul pe pereți. Mi-a fost recomandat un puști care a sosit de curând în capitală din Miercurea Ciuc. Probabil că e talentat la îmbinat culorile dar la vorbit n-a fost chip să ne înțelegem. Am gesticulat, am luat un creion și-o foaie și i-am desenat ce vreau, unde vreau, cum să fie. Părea că înțelege dar, bietul de el, mi-a pus câteva întrebări și-atunci m-a pierdut definitiv. I-am dat creionul să deseneze ce vrea să spună. Câteva cuvinte românești, rostite greșit, puse și mai greșit în frază. Păcat! Pe mâna lor pierd…
De ziua Ungariei, pe 15 martie, ambasadorul țării vecine la București și-a trimis soția la Târgu Mureș pentru a citi discursul primului ministru ungar Viktor Orban. Distinsa doamnă a găsit de cuviință să spună la final câteva cuvinte, așa… din suflet și după ce a încheiat mesajul premierului și-a exprimat câteva considerente personale: “Să fie Ardealul aşa cum a fost în trecut, să fie naţiunea maghiară aşa cum a fost în trecut”. Mă rog… De aici a luat naștere halimaiul. Tradu
