Marele atuu al creditului Prima Casă în faţa altor tipuri de credite imobiliare este avansul minim cerut de către bancă.
Dacă în cazul creditelor imobiliare clasice, avansul ce trebuia înmânat cumpărătorului era necesar să fie de circa 15-25%, în funcţie de ofertele fiecărei bănci, Prima Casă este ceva mai indulgentă din acest punct de vedere cu potenţialii clienţi, fiind necesar doar un avans de 5%.
„Majoritatea dintre cei care doresc să îşi achiziţioneze o locuinţă încearcă să acceseze creditul Prima Casă, ţinând cont de avansul destul de mic ce trebuie demonstrat. Însă, nu pot nega nici faptul că şi celelalte credite imobiliare funcţionează la fel de bine, proporţia fiind destul de ridicată", a declarat Folea Titel, director de marketing al agenţiei imobiliare Euroest.
Cu o dobândă destul de mică, variind între 2,25% şi 4%, Prima Casă îţi poate oferi siguranţa rambursării creditului fără a întâmpina probleme în viitor. Iar dacă ne gândim la faptul că băncile nu pot introduce ca menţiune contractuală capacitatea de a modifica clauzele contractului de credit pe parcursul duratei sale, vom putea sta şi mai liniştiţi. Noutatea acestui an vine din partea băncilor - acestea îşi diminuează dobânzile la accesarea creditului Prima Casă în cazul în care îţi încasezi salariul la banca unde doreşti să îţi depui actele pentru derularea programului guvernamental.
„Avantajul creditului Prima Casă constă în dobânda mică pe care o oferă clienţilor. Am dorit să sprijinim puţin clientul şi astfel să îi putem oferi şansa de a-i diminua încă un procent mic din dobândă în cazul în care este client al băncii şi îşi încasează salariul prin noi. Durata destul de lungă de creditare, păstrarea clauzelor contractuale pe toată durata creditului, dar şi un avans destul de mic, îi determină pe tot mai mulţi să îi testeze avantajele. Cu toate aces