Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nunta Prinţului William, în direct la televiziunea TLC

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 martie 2011 ·

Timp de o săptămână, înaintea nunţii dintre Prinţul William cu Kate Middleton, Discovery Networks va difuza programe despre monarhia Marii Britanii.

Postul de televiziune TLC, nou intrat în portofoliul Discovery Networks, va difuza, timp de o săptămână, programe speciale dedicate nunţii regale a Prinţului William cu Kate Middleton.

În fiecare seară, între 24 şi 29 aprilie, de la ora 21.00, telespectatorii vor putea viziona programe care prezintă membrii Familiei Regale a Marii Britanii cu ajutorul unor ima gini de arhivă şi interviuri cu rude şi prieteni apropiaţi.

29 aprilie, de la 12.00

Totul va culmina cu transmisia în direct a ceremoniei nunţii, pe 29 aprilie, începând cu ora 12.00.

"Nunta va fi urmărită pe tot globul. De aceea suntem mândri că vom reuni pe TLC publicul din întreaga lume şi îi vom da ocazia să urmărească pregătirile şi momentelecheie ale ceremoniei", a declarat Ada Roseti, Channel Director pentru Europa de Sud-Est.

Săptămâna nunţii regale va debuta cu "Povestea Prinţului Harry". Documentarul îşi propune să afle cum a reuşit adolescentul tulburat de moartea mamei sale să devină erou de război, militant pentru acţiuni caritabile, ajungând să fie unul dintre cei mai iubiţi membri ai Familiei Regale britanice.

Cel de-al doilea program, "Colecţii regale", îi aduce în prim-plan pe cei mai avizi colecţionari de suveniruri regale. Timp de 30 de ani, Margaret a adunat peste 10.000 de farfurii, ceşti, linguri şi figurine, iar Pat câteva rochii ale Prinţesei Diana.

Va urma "Charles şi Diana: A fost odată ca niciodată", cea mai urmărită nuntă a secolului al XX-lea, când un miliard de oameni au stat în faţa televizoarelor pe 29 iulie 1981.

Documentarul "30 de momente regale" pune sub lupă cele mai importante 30 de zile din viaţa familiei, din ultimii 30 de a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum o ora
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 21 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 5 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°