Scriind despre Aurora, Alex. Leo Şerban l-a asociat cu „noul roman“ francez – curentul care, în anii ’50, a repus în discuţie, în mod polemic, funcţia descriptivă a literaturii. Alţi critici au comparat filmul lui Cristi Puiu cu Jeanne Dielman, 23 Quai du Commerce, 1080 Bruxelles (1975), în care Chantal Akerman povesteşte trei zile din viaţa unei femei casnice, reprezentînd, timp de trei ore, aproape numai activităţi banale, pentru ca în ultimul sfert de oră să introducă o crimă. Ambele piste sînt promiţătoare. De altfel, ele se şi întîlnesc: într-un studiu despre Akerman, Ivone Margulies citează „noul roman“ ca pe un element important (alături de provocările cinematografice ale lui Andy Warhol – 45 de minute despre un om care mănîncă, şase ore despre un om care doarme etc. – şi de pictura hiperrealistă) din climatul artistic şi intelectual în care s-a format regizoarea. Un exponent de frunte al „noului roman“, Alain Robbe-Grillet, scrisese că romanul tradiţional, din cauza aplecării sale umaniste, îneacă natura într-un limbaj antropomorfic, care în loc să stimuleze, la cititor, o percepţie proaspătă a obiectelor descrise, îl stimulează să perceapă, în numele obiectelor, impresii şi dorinţe complet umanizate. Ca antidot, Robbe-Grillet prescria un tip de scriitură descriptivă care nu-şi propune altceva decît să înregistreze „măsurile obiectului“ şi „distanţa dintre mine şi el“, stabilind astfel „că lucrurile sînt aici şi că ele nu sînt altceva decît lucruri, fiecare limitat la el însuşi“, fără încărcătură psihologică, fără semnificaţie alegorică, fără transcendenţă. Margulies sugerează că estetica lui Akerman din Jeanne Dielman... – o estetică antipsihologică, antimetafizică, antiumanistă – se bazează, într-o anumită măsură, pe o ambiţie analoagă celei declarate de Robbe-Grillet, după cum se bazează şi pe deformaţiile profesionale rezultate din experienţa anterio