Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se destramă de tot garda veche din Gruia

Publicat in Adevarul, joi 24 martie 2011 ·

Patronul lui CFR, Arpad Paszkany, va reconstrui total lotul, după ce în această iarnă a dat deja afară şase fotbalişti. Panin, Stăncioiu, Cadu, Peralta, Kone, Mureşan şi Claro sunt cei mai vechi fotbalişti din Gruia. Dintre cei şapte, doar trei au şanse să rămână şi la anul

Niciodată de când a preluat echipa, Arpad Paszkany nu a fost atât de drastic în ceea ce priveşte măsurile luate la nivelul lotului de jucători. După ce în fiecare an din momentul promovării, echipa a progresat şi s-a clasat tot mai sus, ascensiunea culminând cu două titluri de campioană, trei cupe şi două supercupe ale României, anul acesta CFR a cunoscut un regres inexplicabil şi a ratat toate obiectivele propuse.

Lipsa de perspective în ceea ce priveşte participarea în Champions League i-a convins pe şefii din Gruia să dea afară şase fotbalişti încă de la finalul turului, iar cel puţin atâţia vor pleca la finalul campionatului. „Nu mai există motivaţie din partea jucătorilor. Am făcut o primă parte a curăţeniei în iarnă, iar la finalul campionatului urmează partea a doua. CFR nu are voie să fie pe astfel de locuri în clasament şi de aceea trebuie să schimbăm ceva. Vor veni jucători noi, dornici de performanţă“, a spus Paszkany în mai multe rânduri.

Va rămâne în club

În acest moment, cel mai vechi fotbalist al CFR-ului este Cristian Panin, care la 33 de ani încă nu se gândeşte să pună ghetele în cui şi recent şi-a prelungit contractul până în vara anului viitor. Cel mai probabil, „Pană“ îşi va încheia cariera la CFR, iar apoi va rămâne în cadrul clubului. Următorii pe lista „veteranilor“ sunt Cadu şi Stăncioiu, veniţi în 2006, acum ambii pe picior de plecare. Cadu şi-ar dori să plece de la Cluj după cinci ani în care a câştigat tot ce se putea, în timp ce de Stăncioiu conducerea încearcă să scape de mai mult timp, fără sorţi de izbândă deocamdată.

Gabi Mureşan, Emman

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 59 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 37 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum o ora
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°