De două săptămâni, Japonia luptă cu consecinţele multiplelor dezastre abătute asupra sa – cutremure, tsunami, accidente nucleare. Despre măsurile luate de oamenii de rând, rolul mass-mediei, reacţia administraţiei şi mobilizarea sistemului medical, relatează corespondenta „Vieţii medicale“ din Yokohama, dna dr. Mihaela Şerbulea. (...)

Evenimentele tragice din Japonia au fost transmise cu lux de amănunte – poate chiar cu prea mult patos – de televiziunile româneşti. Din punctul de vedere al japonezilor, obişnuiţi cu seismele şi pregătiţi din fragedă copilărie să le întâmpine cu calm şi eficienţă, de data aceasta au fost prea p Publicitate uternice, prea multe (mai mult de 150 pe zi cu magnitudinea peste 5 grade pe scara Richter, urmate de un devastator tsunami şi de ameninţarea unui pericol nuclear). Printre obiceiurile care pregătesc întâmpinarea unei stări de urgenţă se numără şi reţeaua de comunicare. Se pregăteşte dinainte o listă cu numerele de telefon ale familiilor copiilor dintr-o grupă de grădiniţă, de exemplu. Când trebuie anunţat un eveniment, grădiniţa sau educatoarea telefonează şefului desemnat al grupului, care anunţă următoarea persoană, şi aşa mai departe, până la ultimul, care sună la prima verigă a lanţului pentru a confirma transmiterea mesajului. Impresionant pentru mine a fost calmul crainicului televiziunii naţionale NHK, care îndemna la refugiere grabnică din calea valului seismic, mesaj urmat apoi de ore şi zile în care se transmiteau mesaje individuale de speranţă şi de regăsire între membrii familiei şi cunoscuţi, prieteni. Numărul victimelor şi al dispăruţilor creşte încă. Sute de mii de refugiaţi. Tragedii personale greu de exprimat în cuvinte. Totuşi, răspunsul sistemelor de urgenţă, întrajutorarea şi respectul reciproc au impresionat o lume întreagă. (...) Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.