Reprezentanţii Confederaţiei Patronale din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România (CONPIROM) spun că o eventuală creştere a preţului la gaze naturale nu este justificată, în condiţiile aprecierii leului în raport cu dolarul şi scăderii importurilor în următoarea perioadă.
"Nu există niciun temei care să impună creşterea preţului la gazele naturale. Afirmaţia noastră se bazează exclusiv pe argumente economico-financiare. În trimestrele II şi III ponderea importului în coşul de gaze nu va depăşi 20%, iar furnizorii externi vor livra pe piaţă «gaze de vară» cu reduceri de preţ semnificative. Dacă avem în vedere şi aprecierea monedei naţionale faţă de dolar, care ieftineşte şi mai mult preţul de intrare la distribuitorii de gaze naturale, chiar nu există nicio raţiune pentru a majora preţul gazelor", se arată într-un comunicat al CONPIROM.
Directorul general al E.ON Romania, Frank Hajdinjak a declarat în această săptămână că preţul gazelor de import va creşte în urma situaţiei din plan extern care a dus la scumpierea petrolului, precizând, totodată, că distribuitorul a solicitat ANRE majorarea preţului gazelor naturale pentru consumatorul final, de la 1 aprilie.
Anterior, deputatul PSD Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, a declarat că distribuitorii de gaze naturale au solicitat creşterea preţurilor în trei trepte până în luna septembrie.
Prima creştere, de 5%, ar urma să fie aplicată la 1 aprilie, a doua, de 9%, la 1 iulie, iar cea de-a treia, de 7%, la 1 septembrie.
"Nu putem să nu remarcăm că cei care solicită mai pregnant creşterea preţului la gaze sunt marile societăţi de distribuţie care au obligaţia de a asigura gazele necesare populaţiei şi care în ani de criză au înregistrat creşteri de profit. Din calculele noastre rezultă că în lunile următoare, ca de altfel în