Florăresele au făcut parte dintotdeauna din cultura urbană a Capitalei, transmiţând tradiţia din generaţie în generaţie. Trei artişti români refac istoria breslei prin fotografii inedite din anii ‘20 şi până astăzi.
Pictoriţa Mirela Trăistaru şi fotografii Lucian Muntean şi Justinian Scărlătescu, autorii acestui proiect, au realizat o paralelă între Bucureştiul interbelic şi cel contemporan, între florăresele de altădată şi cele de acum, între atmosfera pieţei de flori din Bucureştii vechi şi cea de acum.
Una dintre florărese, descendenta unei întregi generaţii de florari, a împărţit, ieri, zambile şi frezii la vernisajul expoziţiei „Între timp - flori şi florărese în Bucureşti", găzduită de foaierul Muzeului Ţăranului Român.
„Cea mai veche fotografie cu o florăreasă am găsit-o datată 1927"
„Anul trecut am trecut pe la rondul de flori din Piaţa Coşbuc şi am fost impresionată de ce am văzut acolo. Aşa mi-a venit ideea să facem această expoziţie despre florăresele de odinioară şi cele de astăzi", a povestit Mirela Trăistaru pentru România Liberă. Tot ideea pictoriţei a fost să invite „o florăreasă veritabilă, descendentă dintr-o familie care practică această meserie de generaţii, care va oferi flori invitaţilor, pe un fond muzical cu melodii de altădată". Mirela Trăistaru a pregătit o pictură amplă, de 2/7 metri, inspirată de florărese şi flori, expusă alături de imagini din perioada interbelică, prelucrate de Justinian Scărlătescu, şi fotografiile din zilele noastre realizate de Lucian Muntean.
„Cea mai veche fotografie cu o florăreasă am găsit-o datată 1927. Imaginile le-am descoperit la Biblioteca Academiei Române, unde am stat câteva zile căutând florărese din perioada interbelică. Cele mai reprezentative fotografii descoperite sunt ale cunoscutului Nicolae Ionescu", ne-a declarat Justinian Scărlătescu. Nicolae Ionescu este realizatoru