Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bele all-inclusive (video)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 25 martie 2011 ·

Agenţiile de turism şi hotelierii de pe litoral lansează pentru vara aceasta un concept care are succes de ani buni în străinătate: „Bebe all inclusive. Pentru toţi copiii", o campanie prin care li se oferă turiştilor care vin cu cei mici la mare trei pachete speciale, pe categorii de vârstă. Prin biletul cumpărat de la agenţie cei mici vor beneficia de accesorii şi programe puse la dispoziţie de hotelieri care garantează că sejurul va fi mai plăcut, odihnitor şi distractiv atât pentru părinţi cât şi pentru copii. Studiile realizate la nivel naţional asupra consumului turistic pe litoral arată aproape două treimi din cei care apelează la servicii hoteliere sunt persoane căsătorite, cu cel puţin un copil. Astfel că agenţiile de turism şi hotelierii au decis să scoată pe piaţă trei oferte speciale pentru familiile care vin la mare cu copiii. Hotelierii vor asigura gratuit turiştilor diverse accesorii, in funcţie de vârsta micuţilor: cărucioare speciale, pătuţuri încălzite, mese speciale pentru servit masa, meniuri speciale şi diverse spectacole şi alte surprize. Din programele pregătite pentru cei mici nu vor lipsi cursurile de dans, înot sau sporturi cu mingea, şedinţele de face-painting, plimbările cu telegondola sau accesul în parcurile acvatice. Conceptul integrat Bebe all inclusive se referă la serviciile de care beneficiază deopotrivă părinţii şi copiii. Serviciile vor fi gratuite pentru un copil cazat cu doi adulţi, iar pentru al doilea cazarea este gratuită, cu pat suplimentar în cameră. Pentru masă, copiii până la trei ani au gratuitate, cei între 3 şi 7 ani plătesc 25 la sută din valoarea unei mese pentru adulţi, iar copiii între 7 şi 13 ani, jumătate.

This text will be replaced

Agenţiile de turism şi hotelierii de pe litoral lansează pentru vara aceasta un concept care are succes de ani buni în străinătate: „Bebe all inclusive. Pentru toţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 32 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 32 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 53 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 52 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°