Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei, convinsă că are susţinere în partid

Publicat in rfi, vineri 25 martie 2011 ·

Euro-parlamentarul PDL, Monica Macovei declară la RFI că e "convinsă" că are susţinere în partid. Ea precizează că se va întâlni în acest week-end cu colegii ei, Cristian Preda şi Sever Voinescu, pentru a discuta despre Convenţia Naţională a Partidului Democrat Liberal, din luna mai.

Monica Macovei se fereşte să spună clar dacă este interesată de o funcţie de conducere în PDL. Inclusă de presă în tripleta Macovei - Preda - Voinescu, ea spune că se va întâlni cu cei doi, pentru a vedea ce vor face la congresul din luna mai.

Întrebată de RFI dacă vrea să candideze la vreo funcţie de conducere în PDL, Macovei a răspuns: "Discutăm între noi şi nu am luat o decizie".

În orice caz, euro-parlamentarul ştie sigur că are susţinere în partid, dar nu la nivelul conducerii.

"În partid, sunt convinsă că am şi am stat de vorbă cu oameni din partid. Nu vorbim despre unii din conducerea partidului, dar în partid da. Până când nu luăm o decizie toţi trei şi ne vedem inclusiv în acest week-end, nu vreau să fac comentarii, vreau să transmit exact apoi decizia pe care o luăm", conchide ea.

Grupul Macovei - Preda - Voinescu pare să fie izolat în PDL. Criteriile de integritate propuse de cei trei au fost respinse de conducerea partidului, într-o şedinţă cu scandal, acum câteva săptămâni. Ei propuneau ca statutul formaţiunii să prevadă excluderea membrilor PDL trimişi în judecată. Sugestia a provocat furia unor nume grele din partid, printre care Vasile Blaga şi Radu Berceanu. Monica Macovei, intervievată de Cosmin Ruscior, despre PDL

Euro-parlamentarul PDL, Monica Macovei declară la RFI că e "convinsă" că are susţinere în partid. Ea precizează că se va întâlni în acest week-end cu colegii ei, Cristian Preda şi Sever Voinescu, pentru a discuta despre Convenţia Naţională a Partidului Democrat Liberal, din luna mai.

Monica Macovei se fereşte să

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 23 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 59 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 19 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 21 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 59 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 23 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°