Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Medicina nu poate fi programată şi nici accesul la ea nu poate fi limitat"

Publicat in Cotidianul, vineri 25 martie 2011 ·

Medic primar Şerban Rădulescu

Lumea în care trăim aşază sub reflectoare personalităţi care aparţin puterii politice, scenei şi ecranului unde actorii devin eroii discuţiilor noastre pasionante. Ajungem să disecăm până la milimetru viaţa şi spusele lor în discuţii private ce izbucnesc după buletinele de ştiri, transmisiunile de la Parlament. Există profesii pe lângă care trecem mult prea dezinvolt şi iresponsabil. Precum aceea a medicilor, a dascălilor, deveniţi în democraţia noastră dâmboviţeană manta de vreme grea uitată în cuiul tranziţiilor şi reformelor aşa-zise. Nu există viaţă de om în care să nu descoperi prezenţa doctorului în rolul de personaj principal, salvator, de când ne naştem.

Cu aceste gânduri am început dialogul cu medicul primar Şerban Rădulescu, în ideea de a oferi cititorilor o întâlnire esenţială, menită să ne facă să reflectăm asupra actului medical în România. Mai ales acum când are loc un adevărat exod al cadrelor medicale şi medicilor internişti şi specialişti, ce părăsesc România pentru a lucra în ţările Comunităţii Europene şi oriunde sunt mai bine motivaţi profesional şi material. Chiar dacă fiind sănătoşi tun, cum spune o vorbă românească, acest subiect nu ne poate fi străin. Desigur, cu toţii ar trebui să le mulţumim acestor oameni care ne vindecă, găsind leacul sănătăţii noastre şi adeseori miracolul supravieţuirii. E un gest de bun-simţ minim să ne împotrivim acestui tăvălug împotriva medicilor şi spitalelor. Nu putem renunţa la gândul de a crea şi consolida un sistem coerent de asigurări de sănătate în România pe care pacienţii şi populaţia unei ţări, cu toate generaţiile şi indicii de sănătate să se poată baza, fără spaima că mâine găseşte în loc de spitale, aziluri, unde nu de asta are nevoie. Sau găseşte spitalele golite de medici şi trebuie să practice turismul medical, în căutarea tratamentelor şi vindecării în afara gr

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 8 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

MAE Șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 14 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°