Medic primar Şerban Rădulescu

Lumea în care trăim aşază sub reflectoare personalităţi care aparţin puterii politice, scenei şi ecranului unde actorii devin eroii discuţiilor noastre pasionante. Ajungem să disecăm până la milimetru viaţa şi spusele lor în discuţii private ce izbucnesc după buletinele de ştiri, transmisiunile de la Parlament. Există profesii pe lângă care trecem mult prea dezinvolt şi iresponsabil. Precum aceea a medicilor, a dascălilor, deveniţi în democraţia noastră dâmboviţeană manta de vreme grea uitată în cuiul tranziţiilor şi reformelor aşa-zise. Nu există viaţă de om în care să nu descoperi prezenţa doctorului în rolul de personaj principal, salvator, de când ne naştem.

Cu aceste gânduri am început dialogul cu medicul primar Şerban Rădulescu, în ideea de a oferi cititorilor o întâlnire esenţială, menită să ne facă să reflectăm asupra actului medical în România. Mai ales acum când are loc un adevărat exod al cadrelor medicale şi medicilor internişti şi specialişti, ce părăsesc România pentru a lucra în ţările Comunităţii Europene şi oriunde sunt mai bine motivaţi profesional şi material. Chiar dacă fiind sănătoşi tun, cum spune o vorbă românească, acest subiect nu ne poate fi străin. Desigur, cu toţii ar trebui să le mulţumim acestor oameni care ne vindecă, găsind leacul sănătăţii noastre şi adeseori miracolul supravieţuirii. E un gest de bun-simţ minim să ne împotrivim acestui tăvălug împotriva medicilor şi spitalelor. Nu putem renunţa la gândul de a crea şi consolida un sistem coerent de asigurări de sănătate în România pe care pacienţii şi populaţia unei ţări, cu toate generaţiile şi indicii de sănătate să se poată baza, fără spaima că mâine găseşte în loc de spitale, aziluri, unde nu de asta are nevoie. Sau găseşte spitalele golite de medici şi trebuie să practice turismul medical, în căutarea tratamentelor şi vindecării în afara gr