Am scris în mai multe rânduri despre gândirea mitocană, mărturisind că o definesc mai ales prin eroarea omului deştept de a crede că toţi ceilalţi sunt nişte idioţi. Este exact una din maladiile de care pare a suferi Adrian Severin, personaj despre care, în ultima săptămînă, s-a scris foarte mult. Inclusiv prostia că ar fi un prost. Nu e. Dacă ar fi, situaţia în care ne-am afla n-ar fi atât de proastă.

Este straniul privilegiu al oamenilor deştepti de a comite marile, imprevizibilele prostii.

Prostul e previzibil. De la el nu te aştepţi nici să nu-şi respecte vocaţia — adică să nu facă tâmpenii –, nici să te surprindă prin fibra prostiilor comise. Şi, de obicei, prostul nu te dezamăgeşte, când este vorba de asemenea aşteptări. În schimb, omul deştept poate fi extrem de imprevizibil. Şi în legătură cu prostiile comise şi în legătură cu substanţa tâmpeniilor respective.

Nu mă credeţi? Citiţi-l pe Miron Mitrea.

Dacă Eminescu nu credea că va învăţa vreodată să moară, unii dintre noi, printre care mă număr, nu credeau că într-o zi vor cita din Miron Mitrea. Iată că se întâmplă şi asta. “Oamenii deştepţi fac greşeli mari, fac greşeli prosteşti”, declară Mitrea gândindu-se la Severin.

Într-o carte celebră se spune că cine este capabil să simuleze pentru multă vreme nebunia, de la un punc încolo chiar e nebun. Cred că observaţia se aplică şi oamenilor deştepţi care, considerând cu obstinaţie că toţi ceilalţi sunt nişte proşti, îngroaşă rândurile acestora din urmă. Ilustrație & Copyright 2011 – DION

Deseori, felul în care se apără cei care comit tâmpenii este mai deconcertant chiar decât prostiile comise. Este şi cazul lui Adrian Severin. Cred că ar fi profund surprins dacă cineva i-ar spune că în ultimele zile între încăpăţânarea sa de a accepta realitatea şi aceeaşi eroare îndârjită făcută de Gaddafi exsită o asemănare alarmantă.

Şi o