Guillaume Musso este unul dintre cei mai populari scriitori francezi, cu un succes enorm nu numai în Franţa, ci şi pe alte meridiane. Romanele sale au fost traduse în 33 de limbi. Inclusiv la noi. Relativ de curând, Editura Allfa i-a publicat, în traducerea Lilianei Urian, încă un roman*), probabil unul dintre cele mai interesante, cu o acţiune foarte ingenioasă.

Imaginaţi-vă un scriitor celebru care ajunge într-o pană de inspiraţie - foarte posibil - şi care intră într-o relaţie cu o femeie frumoasă, nimeni alta decât una dintre eroinele romanelor sale. Mai mult, scriitorul află că, dacă el va înceta să mai scrie, dacă nu va reveni la masa de lucru, femeia va muri, pentru că nu mai dispune de singura cale să se întoarcă în lumea cărţilor, în lumea ficţiunii. Scriitorul o salvează pe femeie, reapucându-se de scris, romanul are succes, dar el suferă profund pentru că se îndrăgostise de ficţiunea sa, pe care o întâlneşte, după o vreme, în carne şi oase. Până la un punct, totul fusese o farsă, pusă la cale de prietenii scriitorului care, pentru a-l scoate din pasa proastă, au căutat o femeie adevărată care să aducă cu eroina, i-au prezentat-o şi până la urmă au obţinut efectul scontat. Un roman magic, prin urmare, care sfârşeşte cu un happy end.

Dacă privim cartea doar sub acest aspect al poveştii, angoasele creatorului chiar nu ne mai interesează. Nici chiar faptul că, într-o oarecare măsură, femeia e o mască feminină a autorului, cum au şi remarcat unii comentatori. Musso pare s-o spună: ,,Fără îndoială porţi în tine unii din demonii mei: partea mea cea mai întunecată, cea mai detestabilă. Cea care îmi trezeşte dezgust şi neputinţă de a înţelege. Cea care mă face să-mi pierd orice urmă de respect pentru mine însumi."

Personajele sunt frumoase, se reţin, ies din carte, le îndrăgeşti. Mai ales femeia de hârtie. "Dintre toate persoanjele pe care le-am