Primul magazin al retailerului suedez de îmbrăcăminte H&M (Hennes & Mauritz) a fost deschis astăzi în centrul comercial Afi Palace Cotroceni din Bucureşti, urmând ca mâine să fie inaugurat cel de-al doilea magazin din Capitală, în Unirea Shopping Center, pe o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi.
Potrivit reprezentanților retailerului suedez, preţurile produselor din magazinele din România vor fi comparabile cu cele din alte magazine H&M din străinătate, diferenţele de preţ fiind cauzate doar de fluctuaţiile de curs.
În ziua deschiderii fiecărui magazin, primii 100 de clienţi au primit un Fashion Card în valoare de 80 de lei, care poate fi folosit în orice magazin H&M din România.
Dacă la petrecerea de lansare, unde au fost prezente mai toate personajele din lumea mondenă, fiecare bon de cumpărături era de ordinul sutelor de lei (s-au făcut vânzări și de ordinul miilor de lei), la deschiderea de azi pentru publicul larg s-a făcut shopping, însă cei veniți cumpărau, în medie, de 100-200 de lei.
Românii au format cozi încă de la 6 dimneața și la momentul actual sunt cel puțin o mie de persoane.
“Este extraordinar câtă lume a venit. Ne așteptăm ca și lansarea de mâine să aducă la fel de mulți oameni în magazinul de la Unirea”, declară Carlos Duarte, country manager H&M România. S-a abținut de la estimări privind numărul clienților pentru prima zi, însă coada mare, formată la parterul mallului, spune multe. ”Suntem dispuse să așteptăm o oră-două”, spun ultimele fete așezate la rând, venite special pentru a face cumpărături la H&M.
Înăuntru clienții se calcă pe picioare: cel puțin 40 de persoane își așteaptă rândul în cabina de probă, iar altele la casă. Prin magazin, cu sutele!
Primul magazin H&M a fost deschis în Suedia în 1947. Există peste 2.200 de magazine H&M în peste 38 de ţări în toată lumea. Grupul are în jur de