Şeful CJC se ocupă de trimis adrese către primării prin care invită comunităţile locale să-şi însuşească noul program electoral al lui Mazăre: locuinţele container
Consiliul Judeţean Constanţa turează motoarele la maxim pentru campania electorală ce bate la uşă. Şeful instituţiei judeţene, Nicuşor Constantinescu, şi-a însuşit lecţia predată de apropiatul său, primarul Constanţei Radu Mazăre, devenind voluntar electoral atât pentru camaradul său, cât şi pentru sine.
Cu ocazia semnării protocolului de colaborare între PSD, PNL şi PC la nivel judeţean, care şi-au reunit forţele sub umbrela Uniunii Social-Liberale, primarul Constanţei a vorbit tuturor celor prezenţi despre proiectul său de a le asigura persoanelor defavorizate locuinţe sociale tip container. Mazăre a declarat în calitate de preşedinte al PSD Constanţa că le va împărtăşi detalii primarilor doritori să-i urmeze exemplul şi să amenajeze şi în comunităţile lor astfel de aşezăminte. De altfel, chiar în ziua următoare reuniunii politice a avut loc o astfel de adunare ad-hoc, ocazie cu care Mazăre s-a lăudat cu proiectul locuinţelor modulare pe care are de gând să-l şi pună în aplicare în Constanţa. Ideea a fost îmbrăţişată şi de şeful CJC, Nicuşor Constantinescu, acesta trimiţând săptămâna aceasta mai multe adrese în acest sens către primării din judeţ.
Circulară de partid cu antetul CJC?!
Din discuţiile purtate cu edilii, am dedus că printre primarii care au primit astfel de adrese, în care sunt invitaţi să achieseze la proiectul anunţat de Mazăre, se numără doar primari social-democraţi. În acest context, este cel puţin curioasă folosirea antetului Consiliului Judeţean Constanţa pentru transmiterea unei informaţii cu tentă de circulară de partid. Este ciudat şi modul de adresare din deschiderea invitaţiei lansate de către Nicuşor Constantinescu: „Către toate primăriile". „În anul 2011