Specialiştii au avertizat de Ziua Mondială a Apei că populaţia oraşelor creşte mai rapid decât se poate adapta infrastructura de apă.
„Este prima dată în istoria omenirii când cea mai mare parte din populaţia lumii trăieşte în oraşe: 3,3 miliarde de oameni, iar numărul continuă să crească într-un ritm alarmant”, susţine directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române, David Csaba. La nivel global, 27 % din populaţia urbană nu beneficiază de sisteme de alimentare. Studiile internaţionale arata că, în fiecare lună, cinci milioane de oameni vin să locuiască la oraş. În România, cerinţa de apă este însă de trei ori mai mică decât cea din anul 1990. Astfel că nu se poate vorbi despre o criză a apei în ţară, până în 2025. Conform studiilor realizate de Institutul Internaţional pentru Managementul Apei în anul 2000, România nu se va confrunta în următorii 20 de ani cu un posibil deficit al resursei de apă. Totuşi, distribuţia neuniformă a resursei, schimbările climatice tot mai evidente din ultimul timp, pot conduce la apariţia unor zone influenţate de secetă (respectiv în vestul, sudul şi estul ţării). La aceleaşi concluzii au ajuns şi studiile elaborate de Administraţia Naţională Apele Române, care avertizează că pot exista câteva secţiuni deficitare în spaţiul hidrografic Prut-Bârlad.
Experţii verifică zonele contaminate din Japonia
Evenimentele din Japonia devin din ce în ce mai periculoase din cauza contaminărilor cu substanţe radioactive. Primele dovezi se regăsesc în alimente şi în apă, spun specialiştii. O singură substanţă, cesiul, poate rămâne peste 200 de ani în zonele contaminate. Experţii au identificat însă niveluri mult peste limită şi ale iodului radioactiv. Autorităţile din Asia au intensificat săptămâna aceasta controalele asupra importurilor din Japonia. Experţii sunt îngrijoraţi mai ales de prezenţa a trei substanţe r