Festivalul Basarabia a luat startul celei de a opta ediţii. Organizat, ca în fiecare an, de Grupul de Iniţiativă Basarabeană (GIB), evenimentul este un maraton de dezbateri, concursuri şi concerte. Până duminică, studenţii basarabeni din Cluj-Npoca, propun o serie de evenimente care reflectă importanţa trecutului istoric în contextul relaţiilor politice din prezent. „Festivalul îşi propune să aducă sub acelaşi catarg viziuni de pe ambele maluri ale Prutului, să înţeleagă spiritul naţional în rândul tinerilor, să promoveze valorile şi ideea de unitate în diversitate" a afirmat Ana Cojocaru, preşedinte GIB Cluj-Napoca.
Evenimente pentru toate gusturile
O premieră a acestei ediţii este întâlnirea cu personalităţi din „vechea gardă" a organizaţiei, dar şi cu foşti studenţi basarabeni care au ales să se întoarcă după studii şi să muncească în regiunea natală. Totodată, alături de angajaţi din instituţiile din Republica Moldova, organizatorii, foştii membrii şi studenţi în România, vor dezbate tema „Tinerii români de pe ambele maluri ale Prutului". Evenimentul va avea loc sâmbătă de la ora 13.00. Tot din programul GIB fac parte expoziţii de pictură cu vânzare, un concurs de cultură generală, recital de chitară, depuneri de coroane la bustul lui Onisifor Ghibu şi Gala Voluntarului GIB. Duminică seara la ora 21.00, tinerii organizaţiei GIB invită publicul în clubul Ring la concertul basarabeanului Sasha Lopez. Accesul va fi liber şi va fi urmat de o petrecere.
Tinerii organizaţiei GIB propun publicului patru zile de sărbătoare
Festivalul Basarabia a luat startul celei de a opta ediţii. Organizat, ca în fiecare an, de Grupul de Iniţiativă Basarabeană (GIB), evenimentul este un maraton de dezbateri, concursuri şi concerte. Până duminică, studenţii basarabeni din Cluj-Npoca, propun o serie de evenimente care reflectă importanţa trecutului istoric în con