Ieri succesiunea evenimentelor în cazul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost cel puţin interesantă. Altfel spus „coincidenţele" au avut darul de a ridica o mulţime de întrebări cărora nu se ştie dacă le va da cineva răspuns.
Mită la Băsescu de la Mondialu
Dimineaţa, Ziarul „Adevărul" titra pe prima pagină informaţia conform căreia Mircea Băsescu este urmărit penal. Conform „Adevărul", surse juridice ar fi susţinut că fratele preşedintelui a primit 300 mii euro (prima tranşă dintr-o sumă ce urma să ajungă la 700 mii euro) pentru a interveni în dosarul lui Bercea Mondial. Cum era de aşteptat, Mircea Băsescu a negat. Nu a trecut mult timp şi Ministerul Public a anunţat că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi parchetele subordonate nu se află înregistrat şi nu există în lucru la procuror vreun dosar în care să se efectueze cercetări faţă de Mircea Băsescu, pentru infracţiunea de trafic de influenţă sau alte infracţiuni.
Va contesta decizia
Comunicatul Ministerului Public, instituţie ce se dovedeşte a fi foarte promptă când vrea şi total netransparentă când nu are „chef", a fost întărit, mai apoi, chiar procurorul ce îl anchetează pe Sandu Anghel în cazul înjunghierii nepotului său. El a fost cel care a afirmat că în acest dosar apar „nume mari", dar a negat că unul dintre ele este al lui Mircea Băsescu. Interesant a fost contextul în care a fost făcută această afirmaţie. Concret, procurorul, aflat la percheziţiile făcute în domiciliile Mondialului, a aflat de la reprezentanţii mass-media că i-a fost luat acest dosar. Reacţia a fost imediată. „Nu am primit nicio dispoziţie prin care mi se lua dosarul. În momentul în care o voi primi, voi solicita intervenţia CSM-ului. De ce nu au preluat cei de la Curtea de Apel Craiova ancheta de la început şi îmi iau dosarul acum, când este aproape de finalizare?", s-a întrebat Iacobescu. „Am