Pentru soții Sofonea, cojocăritul este o tradiție de familie. Dumitru Sofonea ( nea Trășuc pentru toată lumea !) a învățat de mic, de la tatăl lui, cel mai celebru cojocar din țară la vremea aceea. Un bărbat puternic, sever când era vorba de lucru, dar blând și bun cu familia lui. Un fel de șef, de cap al familiei, așa cum și-l amintesc cei rămași.
Titlul de „Tezaur uman viu” va fi acordat duminică, de la ora 15.00, de Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în cadrul unui program iniţiat de Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi este acordat păstrătorilor şi transmiţătorilor de valori cultural-identitare din toată ţara.
„Recomandarea şi întocmirea dosarului pentru candidatura la obţinerea titlului mai sus menţionat au fost întocmite de colectivul de cercetători al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov. Este o mândrie pentru braşoveni faptul că Dumitru Sofonea este primul meşter de la noi din judeţ care primeşte acest titlu onorific”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Adrian Văluşescu, şeful Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Braşov.
Dumitru Sofonea (74 ani) duce mai departe meşteşugul învăţat de la tatăl său (Dumitru Sofonea) şi coase pe o maşină veche de 90 de ani. Toţi cei cinci copii ai lui ştiu să facă cojoace.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: