Trei excelente romane apărute la începutul acestui an au completat lungă listă de titluri tipărite în de-acum faimoasa colecţie Raftul Denisei, coordonată la Editura Humanitas fiction de Denisa Comănescu.
Douglas Coupland - Tânără în comă. Traducere din engleză şi note de Iulia Gorzo. Un roman care surprinde portretul unei generaţii în derivă. Nimeni nu ştie dacă alcoolul şi calmantele înghiţite în timpul unui chef-monstru din iarna lui 1979 sunt sau nu cauza comei în care intră tânăra Karen. Însă acest eveniment tragic îşi va pune amprenta asupra următorilor douăzeci de ani din viaţa prietenilor ei. Richard, iubitul lui Karen, trebuie să lupte cu fluctuaţiile bursei şi ale pieţei imobiliare şi să învingă alcoolismul, având în acelaşi timp grijă de fiica lui, pe care o Karen inconştientă a adus-o pe lume în primul an de comă. Pam, supermodelul dependent de droguri, ajunge make-up artist în industria cinematografică, în vreme ce prietenul ei fabrică monştri pentru filmele de groază pe care Hollywoodul le turnează în Canada. Wendy e medic, dar n-a cunoscut niciodată iubirea, întrucât cel de care era îndrăgostită, Jared, a murit de leucemie în ultimul an de liceu. Toţi îşi trăiesc viaţa abulic, ca pe un vis anost şi interminabil. Însă lucrurile iau o întorsătură neaşteptată când, după 17 ani, Karen deschide ochii şi constată că viziunile ei cele mai sumbre sunt pe punctul de a se adeveri. Un roman provocator, de un realism acut, din care se desprinde portretul ironic şi amar al unei lumi contemporane golite de conţinut şi văduvite de idealuri, îndreptându-se spre o apocalipsă fără grandoare.
Douglas Coupland a debutat fulminant în 1991, cu Generation X: Tales for an Accelerated Culture, carte-cult datorită căreia Coupland va fi comparat cu Kerouac şi Salinger. Tânără în comă a apărut în 1997.
J.M.Coetzee - Dezonoare. Traducere