Până când ne vom înfrupta din bunătăţile de Paşte mai avem de aşteptat o lună. Asta nu înseamnă însă că până atunci trebuie să mâncăm doar varză şi cartofi. Iată trei preparate fără carne cu care ne putem răsfăţa chiar şi în zilele de post. Până când ne vom înfrupta din bunătăţile de Paşte mai avem de aşteptat o lună. Asta nu înseamnă însă că până atunci trebuie să mâncăm doar varză şi cartofi. Iată trei preparate fără carne cu care ne putem răsfăţa chiar şi în zilele de post.
Baclava
Ingrediente: un pachet foitaj decongelat, 100 g fistic curățat, 200 g alune, 100 g nuci, 75 g margarină, 200 ml miere, sucul de la o jumătate de lămâie.
Mod de preparare: se taie foitajul în jumătate pe lățime, apoi se unge o tavă de copt dreptunghiulară. Fisticul și alunele se pisează şi se amestecă. Se topește margarina într-un vas, apoi se ung cu ea foile puse rând pe rând în tavă. Se așază trei foi, apoi se pune fistic amestecat cu alune şi se alternează straturile astfel încât deasupra să rămână foitaj. Se unge şi la suprafaţă cu margarină şi se coace până devine aurie, apoi se scoate din cuptor. Se încălzește puțin mierea într-un ibric și se amestecă bine cu sucul de lămâie. Se toarnă peste prăjitură și se presară deasupra nucile pisate. Se porţionează şi se servește rece.
Pont Pentru ca mierea să-şi păstreze proprietăţile, ai grijă să nu o aduci la o temperatură mai mare de 50°C
Supă cu mazăre și crutoane
Ingrediente: 300 g de mazăre congelată, doi morcovi, o țelină, două cepe, doi dovlecei, doi ardei graşi verzi, o legătură de pătrunjel, doi cartofi, două-trei linguri de ulei de măsline, sare, piper alb, crutoane, o lingură de margarină.
Mod de preparare: se pun la fiert circa o jumătate de oră țelina, morcovii și ceapa, într-o oală de trei litri, cu o linguriță de sare. Se adaugă mazărea, păstrând o ceș