Diplomatii europeni efectueaza o analiza asupra situatiei din Siria, iar saptamana viitoare vor prezenta un raport care ar arata daca regimul presedintelui Bashir al-Assad va cadea in urma revoltei.
O sursa din cadrul diplomatiei europene arata insa ca Uniunea Europeana nu va actiona, ci doar va indemna la reticenta pana cand va fi trimis raportul. O varianta este ca protestatarii care s-au strans pe strazile din Damasc ar fi cei nemultumiti de conflictele violente din sudul tarii, informeaza EU Observer.
Potrivit diplomatilor europeni, regimul de la Damasc are posibilitatea de a face reforme inainte ca diversele grupuri sa se uneasca si sa realizeze un protest masiv in capitala, care ar urma sa il alunge pe Bashir al-Assad.
Se crede ca trupele lui Al-Assad au ucis intre 15 si 100 de persoane in apropiere de granita cu Iordania, incepand de vineri, cand au inceput protestele din Daraa. Revolta a inceput dupa ce 15 elevi au scris pe zidurile oraselor mesaje impotriva Guvernului, care instigau la proteste si au fost arestati.
Siria: Cetatenii, chemati la revolta prin SMS-uri trimise din strainatate
Nadim Houry, analist din Beirut, a declarat pentru Human Rights Watch ca e greu de estimat care este situatia in Siria. "Cand sun persoane din Daraa spun ca sunt cadavre pe strazi", spune acesta, adaugand ca vineri e posibil sa existe alte proteste, dupa rugaciunile de sfarsit de saptamana, in Capitala.
Michel Koutouzis, consultant pentru afaceri externe, spune ca sunt sanse mari ca regimul din Siria sa fie inlaturat, la fel si cel din Yemen.
v
In Siria, clasa de mijloc - comerciantii si oamenii de afaceri - sunt cei care iau decizii, iar acestia se revolta impotriva presedintelui, spune Koutouzis, care adauga ca daca vor exista revolte ca in Egipt si acesta nu da ordin sa se traga