Nu ştiu, şi e greu de spus, dacă escrocul şi activitatea sa ar putea fi asemenea oricărei alte meserii. Iată, între anii 1791-1858, exista breasla turtarilor din Buda care produc turtă dulce, din aceea pe care o găsim şi astăzi pe la iarmarocuri. În secolul al XIX-lea pe lîngă turtarii din Buda erau şi meşteri la Timişoara, Panciova, Sînnicolau Mare, Aradul Nou sau Lipova (Kakucs, 37). Printre ei se agită discret escrocii: autori de contrafaceri ai minciunilor colorate cu gust îndoielnic ale turtelor dulci sub formă de inimioare roz.
În cutiile de pantofi care adăpostesc fişele Deleanu caut urme ale activităţii lor. Găsesc una care îmi pare concludentă: „David Hochwald, comerciant din Viena, urmăreşte în justiţie pe contesa Erdodyoloruse, născ. bar. LoPrest, ptr. o datorie de 3250 fl. Se afirmă că domiciliul ei este necunoscut. În Tmsw. Hg. 1856; 244 – Erdodyoloruse, născ. LoPrest“.
De ce suspiciunile? Păi, doamna este contesă într-un oraş mai ales burghez, înţesat de negustori şi meseriaşi. Mai apoi numele! Este limpede că aparţine unei femei cel puţin ciudate. Numele contesei este aiuritor, pare că este despins din scenele de film ale lui Fellini, acelea cu clowni, cu boşorogi aristocraţi şi epave smochinite ale înaltului cler pontifical. Aşa cum era de aşteptat nu apare nimeni în oceanul Google cu această denumire. Conform fişei 3670 contesa „Erdodyoloruse, născ. LoPrest“ are o datorie la un comerciant, la domnul David Hochwald. E de înţeles de ce are datorie la acesta: Erdodyoloruse i-a luat ochii cu titulatura nobiliară şi cu numele, o fi ştiut de bună seamă să-şi prezinte cu pricepere de breaslă onorabilitatea, şi ascendenţa ei, şi cum anume îi va înapoia datoria de 3250 de florini. Care nu era deloc mică. În anul anunţului (conform fişei: 1856) un florin valora şaizeci de creiţari, peste un an se va reaşeza aceeşi monedă la valoa
