S-a spus despre Ion Budai Deleanu – un reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene – că prin anvergură culturală şi modernitate în gândire şi-ar fi depăşit contemporanii. S-a aliniat preocupărilor Şcolii Ardelene, întocmind, între altele, o monografie a Bucovinei (1794) şi o consistentă operă istorică, lingvistică şi lexicografică. Pentru a se documenta temeinic, din surse originare, a învăţat, pe lângă limba germană, franceza, italiana, polona, greaca şi latina. Cu o pregătire umanistă temeinică, a aderat la programul cultural iluminist al Şcolii Ardelene, pe care şi l-a însuşit, modernizându-l. Studiile sale istorice şi lingvistice sunt subordonate ideii de unitate naţională. Prin opera sa poetică însă a depăşit dezideratul Şcolii Ardelene, acela de a fi un deschizător de drum, şi a îmbogăţit literatura română cu prima sa capodoperă, "Ţiganiada", comparabilă cu opere europene încorporate valorilor universale. În "Dicţionarul general al literaturii române", "Ţiganiada" este considerată în întregul ei "opera poetică cea mai importantă a literaturii române premoderne".
Prin "Ţiganiada", poem eroi-comico-satiric, Budai Deleanu înscrie un moment de trecere, de evoluţie în istoria spiritualităţii româneşti. Prima variantă a lucrării, definitivată în jurul anului 1800, este numită de autor "izvoditură noao şi orighinală românească" şi cuprinde note de subsol explicative adresate mai degrabă cititorilor neavizaţi. În a doua versiune, desăvârşită în 1912, notele de subsol, atribuite unor comentatori fictivi, se adresează unor spirite emancipate şi devin, pe alocuri, comice prin excesul de gravitate. Oricum, textul, citit fără aceste comentarii, pierde semnificaţii esenţiale. Autorul spune în "Epistola închinătoare către Mitru Perea" (anagramă pentru Petru Maior) cum trebuie citită opera sa, şi anume: "Cu oarecări luări-aminte, căci ştiu bine că