Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se vor da şi în acest an bani pentru calculatoare

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 25 martie 2011 ·

Depunerea cererilor se va face în perioada 1-21 aprilie 2011 la secretariatele instituţiilor de învăţământ

Ministerul Educaţiei a anunţat că va derula şi în acest an programul „Euro 200”, program destinat elevilor şi tinerilor până la 26 cu o situaţie financiară precară. Programul are ca scop acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. De acest venit vor beneficia tinerii din învăţământul de stat sau particular acreditat în vârstă de până la 26 de ani care provin din familii cu venituri brute lunare de maxim 150 de lei pe membru de familie. Depunerea cererilor pentru acordarea sprijinului financiar se va face în perioada 1-21 aprilie 2011 la secretariatele şcolare. În perioada 19 aprilie-19 mai, dosarele vor fi verificate şi se vor realiza anchete sociale de către comisiile sociale. La data de 31 mai, ministerul va afişa pe site-ul propriu lista cu cererile eligibile, iar până la 3 iunie, cei care au depus cereri vor afla dacă vor beneficia de cei 200 de euro pentru a-şi cumpăra un calculator. Bonurile valorice vor fi eliberate între 24 iunie şi 30 iulie, iar calculatoarele vor fi achiziţionate între 24 iunie şi 30 august. Depunerea cererilor se va face în perioada 1-21 aprilie 2011 la secretariatele instituţiilor de învăţământ

Ministerul Educaţiei a anunţat că va derula şi în acest an programul „Euro 200”, program destinat elevilor şi tinerilor până la 26 cu o situaţie financiară precară. Programul are ca scop acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. De acest venit vor beneficia tinerii din învăţământul de stat sau particular acreditat în vârstă de până la 26 de ani care provin din familii cu venituri brute lunare de maxim 150 de lei pe membru de familie. Depunerea cererilor pentru acordarea sprijinului financiar se va face în perioada 1-21 aprilie 2011 l

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl avertizează pe Putin: „Se joacă cu focul!” / „Rusia ar fi trecut prin lucruri cu adevărat groaznice dacă nu eram eu”

HotNews acum 39 minute
Vladimir Putin „se joacă cu focul” a afirmat președintele american Donald Trump, marți, în cel mai recent atac adresat liderului de la Kremlin, potrivit Reuters. „Ceea ce Vladimir Putin nu înțelege este că, dacă nu eram eu, Rusia ar fi trecut deja p

Marcel Boloș: Lansăm unul dintre cele mai importante apeluri de proiecte din domeniul energetic

Gandul acum 11 minute
260 de milioane de euro vor fi investiți în rețele inteligente de distribuție și transport al energiei electrice. Marți, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat lansarea unuia dintre cele mai importante apeluri de pr

MApN, după ce în online au apărut informații alarmiste: „Nu au început încorporările”

Libertatea acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale a transmis marți, 27 mai, că nu se pune problema să se facă încorporări, în urma știrilor false apărute pe rețelele de socializare.

Administrația Trump anunţă încetarea tuturor contractelor cu Universitatea Harvard

HotNews acum 55 minute
Casa Albă a anunţat marţi că a trimis „o scrisoare agenţiilor federale cerându-le să identifice contractele încheiate cu Harvard şi să precizeze dacă acestea pot fi anulate sau redirecţionate către alte instituţii”, informează AFP şi Reuters. Confli

Transgaz cumpără 51% din acţiunile Petrostar Ploieşti, una dintre cele mai vechi şi reprezentative companii din România pentru industria extractivă de petrol şi gaze

G4Media acum 2 ore
Transportatorul national de gaze Transgaz anunţă achiziţia a 51% din acţiunile Petrostar, una dintre cele mai vechi şi reprezentative companii din România, activând în domeniul cercetării, ingineriei tehnologice şi proiectării pentru industria extra

Femeie înjunghiată în plină stradă, în Galați. Agresorul a încercat să fugă, dar a fost prins de polițiști

Adevarul acum 24 minute
O femeie a fost înjunghiată marți, 27 mai 2025, în plină stradă. Incidentul violent s-a produs în orașul Galați. Agresorul a reușit să fugă, dar ulterior a fost prins de polițiști.

Vești proaste pentru Călin Georgescu! Procurorii extind urmărirea penală pe numele său

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu a ajuns marți la Parchetul General, unde procurorii îl vor anunța că s-a extins urmărirea penală pe numele lui. Măsura ar urma să fie luată după ce Georgescu a reprodus la un post de televi

Ursula von der Leyen l-a sunat pe Nicușor Dan. „Asta este munca nobilă pe care vreau să o facem împreună”

HotNews acum 6 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat marţi, într-o discuție la telefon, pe Nicuşor Dan pentru învestirea în funcţia de preşedinte al României. „L-am felicitat la telefon pe Nicuşor Dan”, a scris Ursula von der Leyen, pe

Cod roșu de inundații în județele Harghita, Braşov şi Covasna. Zeci de persoane evacuate preventiv

Libertatea acum 10 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare de cod roșu de inundații pentru județele Harghita, Brașov și Covasna, valabilă până marți la prânz. Situația este gravă în județul Covasna, unde zeci de perso

Nicușor Dan a convocat pentru miercuri consultări cu partidele. Programul oficial anunțat de Administrația Prezidențială

HotNews acum 6 ore
Consultările vor începe de la ora 09.00 cu delegația PSD și se vor întinde până la ora 19.00 când au fost invitați la Palatul Cotroceni parlamentarii neafiliați, potrivit programului oficial prezentat de către Administrația Prezidențială. A doua zi

Vremea

București
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

14°/21°
joi

13°/22°
vin.

13°/17°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/16°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

11°/18°
Constanta
acum

15°
mar.

12°/18°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

11°/19°
mie.

11°/17°
joi

11°/15°
vin.

9°/17°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/18°
vin.

12°/21°