Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări la CS Tomis

Publicat in Romania Libera, vineri 25 martie 2011 ·

Gheorghe Slabu a decis să se retragă de la conducerea grupării de la malul mării, însă va rămâne în noul Consiliu de Administraţie.

Problemele de sănătate şi recenta implicare în politică l-au determinat pe Gheorghe Slabu să renunţe la funcţia de preşedinte al echipei de handbal feminin CS Tomis Constanţa. Acesta va rămâne în continuare în conducerea administrativă alături de alţi parteneri, aceştia urmând a avea obiectivul de a reconstrui, echipa.

„Am stat şapte ani la cârma echipei, însă trebuie să mă retrag. Am probleme de sănătate şi m-am implicat şi în politică, nu mai am timpul necesar pentru a conduce echipa în cele mai bune condiţii. Consider că am reuşit să conduc echipa către rezultate notabile, printre care şi o finală de cupă europeană. Îmi pare nespus de rău că las formaţia în momentul în care se confruntă cu atâtea probleme, însă echipa care va conduce acest club va avea cu siguranţă mai mult succes", a declarat Slabu. CS Tomis va fi condusă de un Consiliu de Administraţie din care vor face parte reprezentanţi ai mai multor instituţii constănţene.

DJST, CJC, Fundaţia pentru Sport, AJ Handbal şi, nu în cele din urmă, Gheorghe Slabu se vor ocupa în continuare de destinele echipei de pe litoral. Aceste instituţii au deja împărţite atribuţiile pentru viitor. Slabu se va ocupa de cazarea echipei la Constanţa şi de masa jucătoarelor, precum şi de costurile de deplasare. CJC va plăti salariile, DJST va contribuii cu săli de antrenament şi medicamentaţie, Fundaţia pentru Sport va suporta cheltuielile adiacente deplasărilor, cantonamente, iar AJ Handbal va se va ocupa de toate celelalte lucruri necesare pentru buna desfăşurare a programului. Acesta va fi pus la punct la prima întâlnire a Consiliului. Directorul executiv, Paul Alexe, ne-a mărturusit că acest program se va baza pe întinerirea echipei, iar obiectivul pentru sezonul următor es

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum o ora
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 3 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°