Un cutremur de 6,8 grade pe scara Richter a avut loc în Burma, în sudul Asiei, joi seara. Cutremurul a putut fi simţit până în Bangkok şi capitala vietnameză Hanoi, informează The Telegraph. Oficialităţile au anunţat 74 de morţi şi 111 de răniţi, în urma cutremului. 390 de case, 14 mănăstiri budiste şi nouă clădiri guvernamentale au suferit avarii.
Burma este una dintre cele mai sărace ţări din Asia, are un sistem de comunicaţii şi o infrastructură slab dezvoltate. Statul nu are resursele cu care să-şi poată ajuta poporul. Un oficial al Naţiunilor Unite a declarat că organizaţia va trimite medicamente şi ajutor cât de curând posibil. Oficialii din Burma se tem de replici care ar putea agrava situaţia: "Ceea ce am văzut în Japonia este de-a dreptul înfricoşător", spunea un oficial pentru CNN.
Guvernul din Burma este reticent când vine vorba să dea informaţii despre starea lucrurilor, de teamă că va fi criticat pentru ritmul lent în care decurg operaţiile de salvare, scrie Daily Mail. În 2008, guvernul a ascuns informaţii cu privire la adevăratul dezastru creat de ciclonul Nargis care a omorât 130.000 de oameni, iar ajutoarele internaţionale au ajuns târziu. (Ioana Nicolescu)
Un cutremur de 6,8 grade pe scara Richter a avut loc în Burma, în sudul Asiei, joi seara. Cutremurul a putut fi simţit până în Bangkok şi capitala vietnameză Hanoi, informează The Telegraph. Oficialităţile au anunţat 74 de morţi şi 111 de răniţi, în urma cutremului. 390 de case, 14 mănăstiri budiste şi nouă clădiri guvernamentale au suferit avarii.
Burma este una dintre cele mai sărace ţări din Asia, are un sistem de comunicaţii şi o infrastructură slab dezvoltate. Statul nu are resursele cu care să-şi poată ajuta poporul. Un oficial al Naţiunilor Unite a declarat că organizaţia va trimite medicamente şi ajutor cât de curând