Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bosnia- România, 2-1. Adio Euro! Mai rămâne selecţionerul Răzvan Lucescu?

Publicat in Adevarul, vineri 25 martie 2011 · ·

România a jucat ca o echipă mică în Bosnia, a pierdut cu 2-1 şi mai are doar şanse teoretice să meargă la EURO 2012Răzvan Lucescu a pregătit meciul „la mica ciupeală", băgându-şi echipa în apărare. Însă cei care au jucat fotbal au şi câştigat.

„E meciul unei generaţii", a fost replica cel mai des auzită din rândul jucătorilor în săptămâna premergătoare partidei de la Zenica, însă selecţionerul şi-a construit şi de această dată tactica prost, cu gândul la o remiză: „Ar fi bun şi un egal".

Naţionala de fotbal a României aterizează duminică la Bacău

Pe gazon, meciul a început cu gazdele năpustindu-se în atac şi cu tricolorii aşezaţi pe două linii în faţa careului. „Prietenul" lui Hagi, Misimovici, a încercat poarta de la peste 25 de metri, dar Pantilimon a fost atent şi a reţinut. Tot fostul jucător al Galatei a executat bine o lovitură liberă de la mare distanţă, iar mingea căzută în plasa laterală a inflamat tribunele, creând iluzia unui gol. Dzeko l-a întins apoi serios pe Pantilimon, print-un şut cu dreptul din marginea careului. La jumătatea primei reprize, gazdele înregistrau o posesie zdrobitoare a balonului, de peste 65%, iar tricolorii păreau mai aproape de infern decât de calificare. Până când a intrat în scenă Marica. La singura fază mai acătării în care elevii lui Răzvan au contat în atac, printr-o succesiune de pase în terenul bosniacilor, atacantul a preluat pe piept şi l-a executat pe Hasagici printr-un volé de mare campion. La poarta cealaltă, Pantilimon a fost din nou imperial în faţa lui Misimovici, care căutase vinclul din marginea careului.

„Autobaza" n-a ţinut!

Cea de-a doua parte a fost cel puţin la fel de dinamică, fazele succedându-se cu mare rapiditate la ambele porţi. Mutu a avut golul doi în bocanc, la capătul unei acţiuni spectaculoase a lui Torje, dar n-a reuşit să profite de respingerea neins

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 41 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°