Euro a scăzut sub 4,1 lei. Citeam recent într-un articol cum guvernatorul Mugur Isărescu ajută de vreo lună încoace debitorii în valută să-şi plătească mai uşor ratele la credite.Aprecierea leului este ca de obicei pusă pe seama intervenţiilor BNR, fără ca multă lume să se-ntrebe de ce ar fi nevoie de o intervenţie când lucrurile se-ntâmplă de la sine.

Bref, aserţiunea pleacă de la ideea că aprecierea leului este riposta fermă a băncii centrale la scumpirea carburanţilor la pompă, scumpire care ameninţă într-adevăr să inflameze preţurile. Adevărat este că, din punct de vedere al inflaţiei, influenţa cursului de schimb este în România, puternic asimetrică, adică atunci când creşte euro se scumpesc aproape toate cele, în schimb când scade nu se-ntâmplă mare brânză. Asta şi din cauza abordării senzaţionaliste a massmedia încremenită în news alert-uri în care orice evoluţie de doi bani în sus sau în jos este descrisă ca o luptă de greco-romane, în care ba leul, ba euro este trântit la podea. Şi-atunci este firesc ca banca centrală, întru îndeplinirea principalului obiective din statut, stabilitatea preţurilor şi cea financiară, să urmărească atent piaţa valutară. A gândi însă că o bancă centrală acţionează precum o casă de schimb valutar din Obor este totuşi eronat.

Desigur, dacă ar fi să eliminăm alte motive ale evoluţiei cursului de schimb din ultima vreme, în afara jocului la butoane al BNR, ar fi mai simplu să ne-ntrebăm ce motive ar avea leul să se deprecieze? Greu de răspuns. Există însă o sumedenie de factori care acţionează în favoarea aprecierii leului, care nu se află sub controlul BNR. Unul dintre aceştia, depildă, este situaţia explozivă din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu, care reoerientează fluxurile de valută spre zone nesupuse bombardamentului sau revoltelor sângeroase de stradă, printre care şi România. Ca atare, dacă e să dăm un titlu