Karl-Johan Persson, CEO-ul H&M, şi Carlos Duarte, country managerul în România, vor inaugura astăzi primul magazin H&M din România, în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală.
Magazinul se întinde pe o suprafaţă de 1.700 mp şi va fi urmat până la sfârşitul lunii aprilie de încă patru magazine în Bucureşti (Unirea Shopping Center, Plaza România, Bucureşti Mall şi Băneasa Shopping City) şi unul în Braşov (Unirea Shopping Center); până la sfârşitul anului vor mai fi deschise încă trei magazine - două în Cluj-Napoca şi unul în Timişoara. În cele 8 magazine vor lucra 400 de angajaţi.
Cum arată primul magazin H&M din România - galerie FOTO
Karl-Johan Persson a fost numit CEO al H&M în iulie 2009 (când avea 33 de ani), fiind vectorul celei de-a treia generaţii Persson care preia conducerea companiei. Bunicul său, Erlling Persson, a fondat H&M în 1947. Karl-Johan Persson este prezent la fiecare intrare a H&M pe o nouă piaţă, România fiind unul dintre principalele sale pariuri de când a fost numit CEO. "România este prima piaţă unde vom deschide din primul an opt magazine. Este un număr foarte mare", a spus Karl-Johan Persson. De regulă, retailerul deschide două, trei magazine în primul an.
În 2010, H&M a avut vânzări de 11,8 mld. euro şi un profit net de 2,7 mld. euro în cele 2.200 de magazine. Astfel, media vânzărilor unui magazin H&M este în jurul a 5 mil. euro, ceea ce înseamnă că într-un an complet de funcţionare opt magazine ar putea rula în România în jur de 40 mil. euro.
Citiţi mai multe despre Karl-Johan Persson în ediţia de săptămâna viitoare a revistei BUSINESS Magazin.
Karl-Johan Persson, CEO-ul H&M, şi Carlos Duarte, country managerul în România, vor inaugura astăzi primul magazin H&M din România, în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni din Capitală.
Magazinul se înt