Catacombele Constanţei constituie una dintre minunile tehnologice ale începutului erei noastre. Construite de romani, ele nu aveau rolul de apărare a cetăţii, cum s-a crezut iniţial, ci de alimentare cu apă. Deşi ar putea fi una dintre atracţiile oraşului, catacombele nu sunt exploatate în scop turistic.

Primele conducte antice de apă

Pe vremea exilului poetului latin Publius Ovidius Naso, sistemul de distribuire a apei în cetatea Tomis, actualul oraş Constanţa, era rudimentar. Însuşi Ovidius, poetul exilat, se plângea în scrierile sale că apa de aici nu era bună la gust, iar femeile o purtau în ulcioare grele, pe vârful capului. Populaţia îşi procura apa potabilă din fântâni, acestea fiind alimentate de apa de ploaie adunată în pânza freatică aflată la adâncime.

Către jumătatea secolului I d.Hr. începe dezvoltarea Tomisului, fapt ce va duce la introducerea sistemului de alimentare cu apă prin construirea unor catacombe ce nu aveau, cum s-a crezut iniţial, rolul de a apăra cetatea de duşmani. Au fost făcute mai multe apeducte mai mici, apoi a fost proiectat unul cu un debit mai mare. „Considerăm că sistemul de galerii-apeduct de sub Tomis a putut fi construit în a doua jumătate a secolului al II-lea, când cetatea îndeplinea funcţia de metropolă a Pontului Stâng. Tomisul avea ca sursă malul sud-vestic al lacului Siutghiol, la acea vreme golf al Mării Negre", precizează arheologul Gheorghe Papuc, în lucrarea sa dedicată apeductelor Tomisului.

Reţea de galerii subterane în cetate

Munca la crearea galeriilor nu era una uşoară. Nu se putea lucra decât un metru pe zi atunci când se săpa tunelul. Potrivit unui raport din 1958 al lui Vasile Canarache, fostul director al Muzeului de Arheologie şi Istorie Constanţa, expert al galeriilor subterane, la Constanţa exista o întreagă reţea de galerii subterane legate între ele, prevăzute