Parcul auto al societăţii de transport local Urbis are autobuze care funcţionează de trei decenii. Cinci dintre cele 65 de autobuze au parcurs fiecare aproximativ 1.600.000 de kilometri. Adică de patru ori distanţa Pământ – Lună.
Zilnic, 62.300 de maramureşeni circulă cu autobuzele societăţii locale de transport în comun, Urbis. Cinci dintre ele, care funcţionează de 29 de ani, au la bord un număr incredibil de kilometri parcurşi: 1,6 milioane! Şi cum distanţa de la Pământ până la Lună este de 384.403 kilometri, dintr-un simplu calcul reiese că fiecare autobuz a parcurs drumul dus întors de două ori.
Vechi de 30 de ani
„Trei dintre autobuzele noastre au fost fabricate în 1981, iar alte opt în intervalul 1983-1987. O parte dintre aceste autobuze, cinci mai exact, au ajuns la societatea noastră cu aproximativ un milion de kilometri la bord, după ce au fost rulate în Elveţia şi Germania. Între timp au mai parcurs aproximativ 600.000 de kilometri la noi“, a declarat Ioan Fârte, şeful Secţiei de Exploatare din cadrul societăţii Urbis. Din cauza kilometrilor acumulaţi şi a rodajului, doar o parte dintre cele 65 de autobuze sunt puse în circulaţie, fiecare parcurgând zilnic aproximativ 350 de kilometri. „Societatea Urbis a primit de-a lungul timpului mai multe sancţiuni pentru diferite abateri, de la lipsa inspecţiei tehnice periodice, defecţiuni ale farurilor precum şi din cauza noxelor poluante emise tocmai din cauza uzurii. Având în vedere vechimea şi uzura acestor autobuze, în cazul în care acestea nu au inspecţia tehnică la zi, putem discuta de punerea în pericol a călătorilor“, a declarat Dorin Gherman, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Maramureş.
Jumătate dintre autobuze sunt NonEuro
Potrivit directorului Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Baia Mare, Vasile Barbul, anul acesta urmează să fie achiziţi