Mişu Negriţoiu spunea recent, din poziţia de lider al ING Bank România, că este uimit de faptul că în 2010-2011 autorităţile române folosesc aceleaşi argumente când solicită asistenţă la FMI, ca şi cum 15-20 de ani. În fapt, „restructurarea economică de bază" a rămas nerezolvată. Mişu Negriţoiu trage de aici concluzia „eşecului" generaţiei sale de politicieni. Eu cred că observaţia cunoscutului finanţist este corectă, dar concluzia este falsă. Iată argumentele mele.
Nu insist asupra suspectei suprapuneri a concluziei lui Mişu Negriţoiu (care vorbeşte nonşalant de „eşecul generaţiei politice a anilor '90") cu teza propagandei actualului regim din România, conform căreia „suntem după 20 de ani de erori". Prin asemenea teză se vrea, evident, eludarea răspunderii regimului pentru catastrofa de azi (după principiul atacat convingător deja de Hegel: „toate vacile sunt negre"). Teza este primitivă (şi împotriva evidenţelor), încât nu merită stăruit acum asupra ei (în definitiv, oriunde în lume cine guvernează răspunde de situaţie mai mult decât ceilalţi). În fapt, România a avut şi succese clare: trecerea pe creştere economică, în 2000, cu guvernul Isărescu, şi apoi creşterea economică, până la deciziile greşite şi degradarea instituţională din 2009 încoace. Este păcat, însă, că la noi specialişti remarcabili cedează uşor tezelor propagandei oficiale şi clişeelor carpatice. Nu putem să nu fim de acord, totuşi, cu Mişu Negriţoiu că abordarea din partea autorităţilor române de astăzi este alarmant de repetitivă şi, în fond, de ineficientă, trădând nepriceperea. Nu sunt însă raţiuni suficiente pentru ca de la eşecul actualei administraţii a ţării să se inducă eşecul generaţiei lui Mişu Negriţoiu. Contraargumentele sunt multiple.
În primul rând, nu este vorba de o întreagă generaţie, căci guvernarea a exercitat-o mereu un fragment prea puţin numeros al acelei gen
