În ultimii 20 şi un pic de ani, în România s-a făcut casting. S-au dat probe peste probe şi acum se joacă/ trăieşte/ difuzează "live" cel mai tare reality show al tuturor timpurilor. E un scenariu scris pentru vreo douăzeci de milioane de oameni, dintre care mai puţin de 0,5% deţin roluri (principale sau episodice) iar restul fac figuraţie.

Figuraţie fac bătrânii care sunt aliniaţi şi puşi să treacă prin cadru la farmacii, în zilele (orele) când se eliberează reţete din ce în ce mai puţin compensate, alte categorii de cetăţeni arătaţi călcându-se în picioare la cozile organizate cu prilejul pupării de moaşte, sărmanii sărmanilor lăsaţi să-şi rupă hainele de pe ei (cumpărate la kilogram, de la second hand) pentru o franzelă şi-o conservă de la "ajutoare", bolnavii plimbaţi cu salvarea sau cu targa de colo-colo prin faţa camerelor de luat vederi, poliţiştii de rând dând cu basca în guvern, copiii abandonaţi şi ţinuţi captivi în instituţii specializate până la vârsta la care nu-i mai înfiază nimeni, alte largi categorii de cetăţeni îndemnaţi să se bulucească la nimic.

Rolurile (principale sau episodice) s-au distribuit pe criterii foarte stricte şi sunt, în marea lor majoritate, transmisibile dinastic. Mai sunt şi partituri mai mici, tot transmisibile. Cum este şi SIDA. Asta înseamnă că, cel puţin teoretic, un figurant din distribuţia actuală poate promova în categoria celor care interpretează câte un rolişor episodic dacă "şade frumos". Cu sau fără alifie, cum îl apucă pe fiecare şansa promovării.

În categoria celor care interpretează rolurile principale se promovează, cum spuneam, conform principiului dinastic sau când acesta, din motive obiective, nu este funcţional, se promovează conform normelor cu tradiţie ale Academiei Franceze (când crapă câte o "vedetă", de moarte bună sau de vendetă, e promovat un personaj din linia a doua).

În epoca î