Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 30% din vacantele interne au fost cumparate de familii

Publicat in Wall-Street.ro, vineri 25 martie 2011 ·

De la inceputul lui 2011, circa 31% din pachetele de vacanta interne au fost achizitionate de catre familii cu copii, in contextul in care acest segment a devenit important pentru turismul autohton, potrivit lui Adrian Voican, director general al Bibi Touring, tur operator specializat exclusiv pe turism intern.

Dupa cum arata Voican, din segmentul familiilor care cumpara pachete turistice interne, 60% au un singur copil, iar aproximativ 20% au doi copii.

Dat fiind potentialul acestui sector de piata pentru turismul romanesc, dar si faptul ca recesiunea a schimbat preferintele consumatorilor care, anul trecut, au cumparat vacante la «oferte speciale», Bibi Touring a creat programul Bebe All Inclusive.

"Prin acest program vrem sa dovedim ca litoralul romanesc continua sa reprezinte o destinatie pentru familiile cu copii. Prin negocieri cu hotelierii, am creat o serie de facilitate", a spus directorul general al Bibi Touring.

Astfel, programul este structurat in functie de categoriile de varsta ale copiilor – programul Bebe (0-3 ani) ofera gratuitate la cazare, patut special pentru copii, scaunel special pentru servit masa, meniu si bauturi special, sistem de incalzire a apei, carucior pentru plimbare, pachetul Prichindel (3-7 ani) include pat suplimentar, jumatate din meniul unui adult si scaunel pentru servit masa, iar Junior (7-14 ani) include pat suplimentar si jumatate din meniul unui adult.

Pana in momentul de fata, 23 de hoteluri de pe litoralul romanesc au intrat in programul Bebe All Inclusive, printre care hotelul Vega de 5 stele din Mamaia, Iaki si Savoy din Mamaia – de 4 stele, hotel Amurg (3 stele) din Eforie Sud, hotel Dunarea (3 stele) din Eforie Nord sau Capitol (3 stele) din Jupiter. Preturile pentru adulti, de persoana, variaza de la 151 lei pentru un sejur la un hotel de 2 stele si poate ajunge pana la 2.900 lei per

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°