Cei peste 700 de angajaţi ai secţiei de rafinare Arpechim îşi vor pierde locurile de muncă în urma deciziei companiei OMV Petrom de a închide definitiv rafinăria, din raţiuni economice, transmite NewsIn.
Există un plan de protecţie social pentru salariaţii rafinăriei, valabil până la sfârşitul anului 2012, a declarat liderul sindicatului Rafinorul, Ionel Popescu, care îi reprezintă pe cei peste 700 de angajaţi ai Arpechim şi alţi 400 de angajaţi de la companii care au contracte cu secţia de rafinare.
"Am făcut tot ce a ţinut de noi, de sindicatul Rafinorul. După ce am aflat că se va depune această moţiune de închidere, am făcut demersuri, am cerut o amânare a deciziei, având în vedere contextul social. Am făcut şi o adresă către prefectul judeţului Argeş, cerând ca măcar să se amâne. Deocamdată, mai trebuie să fie făcuţi nişte paşi până la închiderea completă. Nu am discutat încă problema salariaţilor, o vom discuta la momentul potrivit. Noi avem un plan social de protecţie până în decembrie 2012" , a precizat liderul sindical Ionel Popescu.
Totodată, Popescu este de părere că statul ar trebui să se implice în această problemă, pentru că numărul celor care îşi vor pierde locurile de muncă este foarte mare.
"Este vorba de 700 de oameni, de perspectiva locurilor de muncă. Va fi o problemă socială pentru Piteşti, pentru judeţul Argeş. Mediul economic actual indică faptul că se va ajunge la închidere, dar ar trebui ca statul să se implice, pentru că este o problemă social, plus că statul român nu mai are în prezent nici o rafinărie. Să nu uităm că Arpechim este o rafinărie modernizată, în care s-au făcut investiţii", a mai susţinut Ionel Popescu.
Compania OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze în sud-estul Europei, a anunţat, astăzi, că a decis închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, care a fost în funcţiune numai trei lun