Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) vrea să închidă 1.474,448 km din infrastructura feroviară proprietate publică a statului, aflată în administrarea MTI şi dată în concesiune CFR SA ,de pe 129 secţii de circulaţie din ţară, potrivit unui proiect de act normativ.
Astfel, MTI vrea închiderea unor părţi din infrastructura feroviară proprietate publică a statului, aflată în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi dată în concesiune Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.şi/sau proprietate privată a Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., care, din considerente tehnice şi comerciale nu mai justifică menţinerea în funcţiune.
"Închiderea infrastructurii feroviare publice şi private excedentare va fi urmată de casare şi dezafectare. Sumele rezultate din valorificarea elementelor rezultate în urma casării şi dezmembrării mijloacelor fixe aferente infrastructurii feroviare publice şi private excedentare închise se constituie venituri proprii ale Companiei Naţionale de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., care va ţine evidenţa acestor sume în conturi separate şi le va utiliza numai pentru lucrãrile de întreţinere şi reparaţii ale infrastructurii feroviare publice din România" se precizează în actul normativ.
Totodată, în proiectul de act normativ se menţionează că, până la această dată, "o serie de părţi ale infrastructurii feroviare nu prezintă atractivitate pentru operatorii de transport feroviar şi nu sunt utile nici pentru activităţile proprii ale CFR SA. Totodată, părţile de infrastructură feroviară neexploatate sunt afectate de cele mai multe ori de furturi şi devastări, ceea ce conduce la cheltuieli suplimentare importante pentru completarea infrastructurii cu componentele sustrase sau distruse, iar prin reutilizarea elementelor componente ale părţilor de infrastructură feroviară neexploatate şi de