Vă daţi seama cât de mototol pot fi, dacă singur sunt în stare s-o recunosc! La şcoala generală mă trimitea tata de cu seară, să fie sigur că, până dimineaţa sunt în clasă! Profesorii, pur şi simplu renunţau să mă asculte că, până ajungeam la tablă, trecea ora. Deja colegii îmi scoseseră o strigătură: „Gagu când se opinteşte / Sare-n sus de două deşte!” Iată de ce, când i-am spus mamei că vreau să îmbrăţişez cariera militară, s-a uitat la mine ca la o răzătoare Worner şi mi-a spus: „Tu nu eşti în stare să îmbrăţişezi o fată, d-apoi o carieră militară! Şi unde vrei să mergi?”

I-am spus că la marină şi, sigur, nu din cauză că era religioasă, şi-a făcut câteva cruci, însoţite de un comentariu spus în surdină: „Bine, dar la cât de mototol eşti tu, dacă pici de pe navă în apă, nici n-ai să ştii încotro s-o iei spre mal!” I-am răspuns că nici nu este cazul, că nu ştiu să înot…Când a venit tata acasă, după ce trecuse pe la bodegă, aşa, mai prelungit, mama l-a înştiinţat: „Bărbate, băiatul nostru vrea să ajungă marinar!” După două-trei clătinări şi prelucrarea, cu oarece întârziere a informaţiei, tata mi-a spus: „Băiete, eu întotdeauna m-am ferit de apă!” „Şi-acum se vede!” nu-l iertă mama, după care îmi spuse să mă mai gândesc, mizând pe faptul că, la cât de încet sunt, până iau o hotărâre, trec şi examenele la marină…

M-am ambiţionat şi m-am dus direct la secretariatul instituţiei. I-am arătat actele unui plutonier major, m-a înscris şi mi-a spus ca, până la examen să mănânc cartea şi orice altceva, numai să mă mai pun pe picioare, că, aşa slab, n-am lest. Când am ajuns acasă, tata a mai încercat o metodă de-a mă face să renunţ, băgându-mă cu capul în apă, când făceam baie în cadă. După cinci minute (atât mi s-a părut mie) m-a scos şi m-a întrebat: „Ei, cum e?” I-am răspuns că, într-adevăr, la început e mai greu…Cum-necum, iată-mă la marină! Ei, şi după ce-a