Sunt talentaţi şi vor să facă cunoscut acest lucru iar festivalul „Evadare în artă“ a fost ocazia potrivită. Este vorba de aproape 50 de elevi de gimnaziu şi liceu din şcolile Ţării Făgăraşului care au participat miercuri, 23 martie, la a doua ediţie a festivalului, la secţiunea de muzică.
Festivalul „Evadare în artă “ a început! În după-amiaza zilei de miercuri, 23 martie, sala Casei Municipale de Cultură a prins viaţă datorită tinerelor talente dar şi a publicului numeros. Prima zi a festivalului a fost dedicată muzicii. „Au fost aproape 50 de elevi înscrişi miercuri, de gimnaziu şi liceu. Se vor acorda foarte multe premii pentru că sunt două categorii, vocal şi instrumental. Aşadar, pe gimnaziu vor fi 8 premii, iar pe liceu tot 8“, prof. Codrina Anghel, organizatorul festivalului „Evadare în Artă“
Încrezători în propriul talent, concurenţii nu s-au lăsat copleşiţi de emoţii şi au trecut cu bine de prezentarea cântecelor pregătite. Au reuşit cu toţii să stârnească admiraţia spectatorilor.
La fel de apreciaţi au fost şi participanţii care şi-au demonstrat talentul vocal.
Joi, 24 martie, juriul i-a punctat pe cei mai buni actori dar şi pe cei mai talentaţi dansatori. Sâmbătă, de la ora 15.00, va avea loc Gala Laureaţilor când se vor acorda premiile. La festivalul „Evadare în artă“ s-au înscris în jur de 300 de elevi atât din Făgăraş cât şi din Victoria.
(Iulia GRECU)
Sunt talentaţi şi vor să facă cunoscut acest lucru iar festivalul „Evadare în artă“ a fost ocazia potrivită. Este vorba de aproape 50 de elevi de gimnaziu şi liceu din şcolile Ţării Făgăraşului care au participat miercuri, 23 martie, la a doua ediţie a festivalului, la secţiunea de muzică.
Festivalul „Evadare în artă “ a început! În după-amiaza zilei de miercuri, 23 martie, sala Casei Municipale de C