Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Unde facem Paştele în acest an

Publicat in Adevarul, vineri 25 martie 2011 · ·

Sunt oferte pentru toate gusturile şi buzunarele: la mare, la munte, în Delta Dunării sau la vecinii bulgari. Bulgarii oferă minivacanţe de Paşte pe litoral cu 54 de euro, iar românii cu 140 de euro. În Delta Dunării, preţurile sunt mai mici cu 20% în această primăvară.

Cea mai ieftină vacanţă de Paşte pe litoralul românesc este la hotelul Splendid (4 stele), din Mamaia. Pentru două nopţi, turiştii plătesc 340 de lei de persoană, iar pentru trei nopţi - 470 de lei, în regim de demipensiune.

La hotelul Parc (3 stele), din Mamaia, minivacanţa de Paşte, all inclusive, plus excursie la Mănăstirea Sfântul Andrei, costă 580 de lei de persoană.

La hotelul Vega (5 stele) din Mamaia sejurul de Paşte costă 1.050 de lei. În preţ este inclusă cazarea pentru două nopţi în perioada 22 - 25 aprilie, acces la saună şi jacuzzi şi masa tradiţională de Înviere, cu ouă, vin şi cozonac.

Excursie la mănăstire

Turiştii care aleg să se cazeze la Iaki vor face şi o excursie la Mănăstirea Sfântul Andrei, unde vor gusta preparate tradiţionale. Vacanţa pentru un cuplu ajunge la 1.120 de lei pentru 3 nopţi. Cei care îşi rezervă până la 1 aprilie beneficiază de o reducere de 10%.

În sudul litoralului, la hotelul Corsa (4 stele), din Mangalia, oferta de Paşte cuprinde 3 nopţi de cazare, cină festivă în noaptea de Înviere, bufet suedez la micul dejun, acces la sălile de gimnastică, la situl arheologic şi la galeria de artă din oraş cu 735 de lei.

Ofertă în Deltă

În Delta Dunării, preţurile sunt mai mici cu 20% în acest an. La pensiunea Casa cu flori, în Crişan, beneficiezi de o reducere de 10% din preţul total, iar copiii au o reducere de 50%. Sejurul este de minimum 3 nopţi şi se închiriază toată vila (11 locuri). Un turist plăteşte 50 – 60 de lei pe noapte, în funcţie de camera în care alege să stea, iar pentru o plimbare cu barca va trebui să scoat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 5 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°