Puţini îşi mai aduc aminte de debutul carierei sindicale a lui Marius Petcu, cel urcat joi în dubă de către DNA, după ce fusese surprins luând 40.000 de euro mită, ca tranşă dintr-o sumă de 200.000, cât era "comisionul" cerut unei firme de construcţii spre a i se încredinţa o lucrare la un complex de odihnă al CNSLR- Frăţia. Cu ani în urmă, într-un colţ al Pieţei Rosetti, un gălăgios şi nou apărut lider conducea un minimiting al câtorva zeci de cadre medii sanitare. Încet-încet, Marius Petcu s-a căţărat în ierarhia sindicală, până a ajuns Preşedintele Confederaţiei Frăţia. Fără prea mari merite în organizarea unor eficace acţiuni revendicative. Dimpotrivă. Pe măsură ce îşi vedea de interesele personale (indemnizaţii exorbitante din cotizaţiile unor amărâţi de salariaţi, firme proprii, câteva case, maşini de lux, conturi etc.), scădea şi tonul liderului sindical în confruntările cu patronatele, cu puterea politică, până a ajuns la acorduri nu cu Opoziţia, ci cu un partid guvernamental. Spre ghinionul lui, concesiile, uneori mirosind a spargere a frontului sindical, nu l-au ferit de cătuşe: lăcomia i se bolboşase prea mult. Sunt semnale că şi alţi mahări sindicali nu dorm prea bine.

Întâmplător sau nu, exact în aceste zile se duce o bătălie interesantă. Sindicaliştii (dar au susţinători şi printre politicieni sau chiar realizatori TV) se opun verificării averilor lor de către ANI, sub pretextul că ei nu sunt funcţionari publici şi nu beneficiază de bani publici, de la stat, iar cotizaţiile ar fi fonduri private. Asta e o speculaţie, o diversiune, o tentativă de a se sustrage oricărui control, deşi averile multora dintre ei, deseori provenite din suspecte afaceri cu statul, sunt greu de explicat. Amendamentul respectiv a trecut tacit de Camera Deputaţilor şi se află la Senat, Opoziţia părând a face - de dragul adeziunii ştabilor sindicali - jocul acestora. Chi