Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficit bugetar de 2,3 miliarde lei după primele două luni ale anului

Publicat in Bursa, vineri 25 martie 2011 ·

Bugetul general consolidat a înregistrat în primele două luni ale anului un deficit de 2,3 miliarde de lei, adică 0,4% din Produsul Intern Brut (PIB), după ce în ianuarie s-a înregistrat un excedent de 819 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Datele prezentate arată că veniturile estimate la bugetul general consolidat sunt cu 8,3% mai mari decât cele din perioada similară a anului trecut, iar cheltuielile s-au redus cu 4,4%. La capitolul venituri, încasările din taxa pe valoare adăugată au urcat cu 33,5%, cele din accize cu 12,9%, iar veniturile nefiscale cu 15,7%. În acelaşi timp, sumele încasate din impozitul pe profit au scăzut în termeni nominali cu 16,7% faţă de perioada similară a anului precedent, iar încasările din impozitul pe venit s-au diminuat 6,0%.

Pe partea de cheltuieli, Ministerul Finanţelor arată că cele de personal s-au redus cu 22,5% comparativ cu perioada similară din 2010, iar subvenţiile şi cheltuielile cu asistenţă socială au scăzut cu 18,6%, respectiv 4,1%.

Plăţile pentru proiectele finanţate din fonduri UE au crescut cu 59% faţă de luna anterioară, la 1,62 miliarde de lei. În perioada similară a anului trecut, plăţile pentru proiectele finanţate din fonduri se ridicau la 188 milioane de lei.

Cheltuielile cu dobânzi au crescut cu 35,6% ca urmare a datoriei contractate pentru finanţarea deficitelor bugetare acumulate din anii precedenţi şi a celor curente. În acelaşi timp, cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost pe primele două luni în sumă de 3,7 miliarde de lei, respectiv 0,7% din PIB.

F. A. Bugetul general consolidat a înregistrat în primele două luni ale anului un deficit de 2,3 miliarde de lei, adică 0,4% din Produsul Intern Brut (PIB), după ce în ianuarie

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Mediafax acum 2 ore
Un juriu format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare, acesta fiind primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pen

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 4 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 2 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 5 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Jaf la un hotel de 5 stele de lângă Champs-Élysées, la câteva ore după vizita lui Joe Biden. Angajaţii au fost legaţi

News.ro acum 46 minute
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Incendiu într-un bloc din Sibiu. 30 de oameni s-au autoevacuat

Mediafax acum 13 minute
Pompierii intervin marţi seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc din Sibiu. 30 de persoane s-au autoevacuat.

VIDEO Noul portret oficial al regelui Charles, vandalizat de activişti pentru drepturile animalelor

HotNews acum 20 minute
Activişti din grupul Animal Rising au vandalizat marţi noul portret oficial al regelui Charles al III-lea într-o galerie londoneză, acoperind capul monarhului cu chipul personajului Wallace din seria de desene animate „Wallace și Gromit”, relatează

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Vremea

București
acum

28°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°