PDL are nevoie de "unitate, dar unitate în demnitate, nu unitate într-un soi de maimuţăreală, pentru că nici unui partid nu i-a stricat competiţia". Iată ce declară la RFI euro-parlamentarul democrat-liberal Cristian Preda. El spune că deocamdată reflectează la "gesturile cele mai bune", în perspectiva alegerilor interne din partid.
Cristian Preda încă nu s-a hotărât dacă va candida sau nu la Convenţia Naţională a PDL din luna mai, alături de "prietenii" săi, Monica Macovei şi Sever Voinescu. "Deocamdată reflectez la gesturile cele mai bune, împreună cu prietenii mei şi colegii mei, Sever Voinescu şi Monica Macovei. Nu am luat încă o decizie în acest moment. Încercăm să vedem mai întâi de toate cum anume ar putea fi puse cap la cap câteva obiective politice, câteva mijloace. Cred că trebuie să pornim de la o viziune politică şi de la valori, nu de la persoane", explică parlamentarul european.
El se declară "foarte surprins" de declaraţiile vice-preşedintelui Valeriu Stoica, dintr-un interviu recent pentru ziarul România Liberă, în care liderul PDL propunea ca toţi adversarii lui Emil Boc să intre în echipa lui la Congresul din mai.
Cristian Preda cere unitate în demnitate, nu în "maimuţăreală": "Am fost foarte surprins să văd scenariul Stoica. El cerea tuturor să se ralieze lui Emil Boc, inclusiv lui Vasile Blaga, cel care a anunţat că va candida, îi sugera să se retragă, într-un soi de consens fabricat sau mă rog, nu fabricat, ordonat, poruncit. Nu-mi place acest aer uşor nedemn al unei asemenea derulări. Eu cred că trebuie să facem o distincţie între unitatea de care e nevoie în Partidul Democrat Liberal şi mimarea acestei unităţi prin chemarea sub un drapel care să excludă orice competiţie. Avem nevoie de unitate, dar unitate în demnitate, nu unitate într-un soi de maimuţăreală, pentru că nici unui partid nu i-a stricat competiţia".
Î