# O terapie ultramodernă
Circa 12% dintre copiii cu vârste până la un an fac hemangiom. Potrivit medicilor dermatologi, în 50% dintre cazuri petele roşii nu dispar de la sine, ci devin chiar mai vizibile în perioada de adult. Cel mai grav este faptul că o astfel de afecţiune poate crea multe neplăceri, pacientul fiind, în timp, dispreţuit şi marginalizat din cauza semnelor inestetice. Din fericire, la momentul actual, ca părinte ai posibilitatea să-ţi ajuţi micuţul să evite astfel de situaţii jenante. Acum ai posibilitatea de a apela la tehnologia laser, cea mai modernă metodă de tratament al hemangioamelor.
# Tratează şi „pata de vin", vergeturile, cicatricile
Terapia laser s-a dovedit a avea un real succes şi în tratarea altor semne respingătoare. Medicii reuşesc acum să vindece pentru totdeauna venele dilatate de la nivelul pielii, cicatricile, vergeturile etc. „Laserele şi aparatele cu lumină pulsată s-au perfecţionat în ultimii ani în eliminarea hemangioamelor. De asemnea, laserul ne permite să tratăm aşa numita pată de vin, cicatricile roşii, lacurile venoase, vergeturile roşii. Este util şi în reducerea aspectului cenuşiu al cearcănelor. Cu laserul tratăm inclusiv negii, indiferent de localizare, fără durere şi rănirea pielii," spune dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog. Tot cu ajutorul terapiei laser se poate reduce roşeaţa difuză, se tratează pistruii, petele pigmentare mai mari, acneea rozacee, vinişoarelor dilatate de pe faţă, cuperoza şi se reduce roşeaţa de la nivelul gâtului şi decolteului.
# Intervenţia este nedureroasă
Fasciculele laser au proprietăţi vindecătoare şi nu lasă niciun fel de urme pe trupul pacientului. În plus, medicii spun că procedura de tratament nu cauzează dureri. # O terapie ultramodernă
Circa 12% dintre copiii cu vârste până la un an fac hemangiom. Potrivit medicilor dermatologi, în 50% dintr