- O poveste aproape medievala, despre un sas si o actrita de teatru si cinema -

Cateodata, inainte de inserare, Hanzi intra in magazinul satesc, saluta, cu aerul sau jovial, si se aseaza cuminte la masa de unde se vede soseaua ce trece prin Atel. Vanzatoarea se poarta frumos cu el, dar Hanzi, chiar daca stie ca are un cont deschis, nu vrea nimic. Pentru prima oara pe ziua aceea, isi scoate basca de pe cap, isi netezeste parul alb si priveste lung, prin ochelarii sai grosi, drumul. Dupa vreo ora, ofteaza si spune cu suspine in glas: "Mami nu vine nici astazi!". Apoi il ia pe Cius, poneiul cu parul balai si breton peste ochi, si cele cateva oi pe care le are in grija, si pleaca incet, pe ulita mare a satului. Stie ca atunci cand "mami" se va intoarce in Atel, va fi sarbatoare, ca atunci, in seara de Craciun, cand a aparut la caminul de batrani, cu o sticla de sampanie si cu piscoturi. N-o sa uite niciodata asa ceva! Dar de venit nu se stie niciodata cand vine, pentru ca "mami", cu ani buni mai tanara ca Hanzi, este actrita si scriitoare, joaca teatru la Paris si la Sibiu, este mereu in miscare, pe drumuri. Nici unul dintre cei doi nu este din Atel; Hanzi vine dintr-un sat din apropiere si acum locuieste in caminul pentru sasii batrani ce au ramas singuri, iar Ioana Craciunescu, nascuta in Bucuresti, a ajuns aici pentru a reface vechea casa parohiala a bisericii sasilor, casa lasata ani de zile in paragina, dupa plecarea acestora.

O viata "ca-n Texas"

In fiecare dimineata, la ora cand soarele incepe sa lumineze mai intai turnul vechii cetati, apoi casele sasesti, Hanzi il ia pe Cius si porneste cu el la pascut pe pasunea casei parohiale. El este clopotarul si detinatorul cheii bisericii evanghelice, unde se tin, o data la doua duminici, slujbe pentru sasii ramasi in zona. Mai apar si turisti, amatori de cetati medievale, autocare cu ger