Pantofii de fitness cu talpă înaltă, disponibili şi în România, costă câteva sute de lei. Un studiu arată însă că performanţele lor sunt asemănătoare banalilor adidaşi de alergare, mult mai ieftini.
Test: adidaşi de alergări sau de fitness
Vorbim despre acei pantofi sport cu talpă foarte înaltă şi rotunjită, cu preţuri ce pornesc de la 250 de lei şi ajung chiar la 600. Un studiu realizat de Universitatea din Wisconsin, SUA, prezintă însă diferenţele dintre promisiunile producătorilor şi rezultatele concrete ale adidaşilor.
"Stimulează activitatea musculară", "fese şi coapse ferme", "ard rapid caloriile". Sunt doar trei dintre formulele prin care sunt prezentaţi noii pantofi sport. Însă să vedem ce se întâmplă în realitate.
Cercetătorii au analizat modul în care sunt activaţi muşchii atunci când 12 subiecţi poartă adidaşi de alergare şi adidaşi de fitness cu talpă înaltă şi rotunjită. Au fost studiate şase grupe de muşchi. Rezultatele au arătat că nu există diferenţe semnificative în modul în care adidaşii de alergare şi cei cu talpă rotunjită stimulează muşchii fesieri, ai spatelui, ai gambei şi bicepsul femural.
Cei cu talpă rotunjită câştigă, la mică diferenţă, lupta în ceea ce priveşte muşchii abdominali, în timp ce adidaşii de alergare sunt mai eficienţi în lupta cu centimetrii în plus din zona coapselor interioare.
A fost măsurat şi consumul de calorii, iar rezultatele sunt aproapeidentice. Subiecţii au fost puşi să meargă la o viteză de aproximativ 4,8 kilometri pe oră (3 mile/oră), pe o suprafaţă plană. Încălţaţi cu adidaşi de alergare, subiecţii au consumat 4,6 calorii pe minut. Cu adidaşi de fitness cu talpă înaltă, consumul a fost de 4,5 calorii pe minut.
Cum slăbeşti în timp ce mergi
Există câteva trucuri pentru a pierde greutate în timp ce mergi. De exempl